Svetlana Aleksievici: Vremuri second-hand
Roata istoriei își trage și-și toarce firul cu o viteză prea mare pentru mulți dintre noi. Acele ceasornicului pământesc se rotesc prea repede și nu ne mai dau răgaz să ne dăm seama ce e cu noi, darămite să mai luăm aminte la ce mai are loc primprejurul nostru.
Înspre Vest globalizarea și noile tehnologii au lăsat pe mulți fără locuri de muncă și le-au răvășit existența. Ei sunt primii votanți ai Brexitului sau ai lui Trump ca președinte U.S.A. Încearcă într-un fel să încetinească derularea mersului vremurilor pe care chiar nu prea le mai pricep.
Înspre Est temelie a societății ruse și a spațiului adiacent stă chezaș sovok-ul , mai cunoscut sub numele de homo sovieticus. El e omul care a crezut în și a luptat pentru comunism, sau doar cel care s-a adaptat asimilându-i treptat ideologia și adoptându-i modul de viață uniform, tern și stereotip propus de regim pînă în ultimile sale conseicințe. Sunt victime de la un capăt la altul al vieții lor. Dar nu inocente așa cum vor să se vadă, să se autoperceapă cerșind viclean empatie izbăvitoare. Fanatismul, adeziunea sau pasivitatea lor au fost alibiul care au făcut posibilă punerea bazelor unui alt spațiu cu care a interferat și cu care a conviețuit ca o spaimă mereu prezentă și amenințătoare. Cea a Arhipeleagului Gulag, a universului concentraționar. Granița dintre ele era foarte subțire și depindea deseori de capriciul sorții.
Dar cei care au sperat în schimbarea la față a țării lor și s-au implicat în mișcările aparent tectonice provocate de angoasele spasmodice ale sfârșitului lumii comuniste?
Gorbaciov și a sa deschidere înspre ei înșiși, dar și înspre întreaga lume prin perestroica și glasnost…Câte visuri și speranțe pentru unii, cîte frământări, frici și griji pentru alții. Noi încă trăiam sub cizma lui Ceaușescu și doar visam că și la noi ar putea avea loc măcar o destindere ușoară a regimului…
Puciul rusesc din august 1991 cînd foștii, adică vechea gardă a PCUS, au încercat revenirea la linia dură, comunist-totalitară și superbul eroism al tinerilor care au venit la chemarea lui Elțîn să își apere noile drepturi câștigate.
Și Elțîn, Boris Elțîn, cel care a promis o nouă Rusie, modernă și capitalistă, aliniată democrațiilor civilizate și care a scos PCUS în afara legii, dar nu și din inima oamenilor…
Cartea înseamnă povești despre oamenii sub vremi, despre destinele lor învolburate. Despre timpul care apasă și te sufocă, care se joacă cu viața ta și te aruncă de colo-colo, de parcă ai fi o biată frunză în vânt. Cu un microfon și un reportofon, Svetlana Aleksievici lasă pe naratori să-și depene istoriile, alcătuind în final o istorie cuprinzătoare,și-n același timp tragică, a celor foarte aproape de noi, a celor cu care,recent, am împărtășit același spațiu –de după cortina de fier- și aceleași regimuri tovărășești, cu dictaturile lor cu tot. A celor cu care avem atîtea în comun, în ADN-ul intim, în fibra noastră omenească. Dacă vrem să ne înțelegem mai bine cine, cum și de ce suntem astăzi așa cum suntem, lecturarea acestei cărți e obligatorie.
În încheiere cîteva rînduri din carte…
Un cîștigător al tranziției: ”Umblam după mine cu gorilele(bodigarzii). Acum nu mai sunt, au dispărut, ca dinozaurii. Mergeam cu vestă antiglonț, se trăgea în mine. Dacă cineva mănâncă un salam mai prost, nu mă interesează. Doar toți ați vrut să fie capitalism. Ați visat. Nu răcniți acum că ați fost păcăliți.”
Un banc: „Comunist era cel care-l citea pe Marx, iar anticomunist cel care-l înțelegea.”
Un perdant al tranzitiei: “Ne place să stăm la taclale în bucătărie, să citim o carte. Profesiunea principal e cea de cititor. De spectator. Și astfel avem sentimentul că suntem speciali, excepționali, deși nu avem pentru asta nici un temei în afară de petrol și gaze. Pe de o parte, asta ne împiedică să ne schimbăm viața, iar pe de altă parte ne dă senzația unui anumit sens. Mereu plutește în aer ideea că Rusia trebuie să creeze, să arate lumii ceva ieșit din comun. Poporul ales de Dumnezeu. Specificul căii rusești. E plin la noi de Oblomovi care zac pe divan și așteaptă o minune. Dar nu și de Stolzi. Stolzii activi și dibaci sunt disprețuiți pentru că ne-au retezat crângul iubit de mesteceni, livada de vișini. Construiesc acolo uzine, fabrici. Ne sunt străini acești Stolzi…”
În loc de concluzie…
“ Avem o singură ieșire: să ne întoarcem la socialism, dar la un socialism pravoslavnic. Rusia nu poate exista fără Hristos. Pentru rus fericirea n-a fost legată niciodată de mulți bani. Prin asta se deosebește ” idea rusă” de „visul american”.”