Unioniști vrânceni uitați: Familia Dăscălescu (1)

Ştefan Scarlat Dăscălescu  (1800-1878), născut la Tîrgoviște, este tatăl poetului Dimitrie Dăscălescu. A învățat grecește la școala lui Veniamin din Lesbos, mai apoi frecventează școala lui Gh. Lazăr unde-l cunoaște pe Ion Heliade Rădulescu. Inițiat în tainele Eteriei, societate secretă care-și propusese obținerea independnței Greciei cu sprijin rusesc, ajunge în 1819 secretarul lui Tipaldo, caimacamul Craiovei sau al influentului consul rus Pinis la București. Figurează de asemeni ca membru în lista partidei liberale a cărvunarilor, a novatorilor de la 1822. L-a cunoscut pe Tudor Vladimirescu despre care nu are tocmai o părere bună, “ca acelea pe care contemporanii și le fac de obicei despre acei care s-au ridicat mai presus decât dânșii”- Nicolae Iorga.

Se stabilește pe meleagurile noastre, fiind pe rând comisar, funcționar, membru și chiar președinte al Consiliului Județean. În 1837 îl aflăm ca inspector al școlilor departamentale la Focșani. Se căsătorește cu Marghioala, fiica boierului Asanache Danu, cu care are 14 copii, supreviețuind dintre ei doar șapte. În casele sale au fost găzduiți atât domnitorul moldovean Mihail Sturdza (1834-1849) cât și domnitorul Alexandru Ioan Cuza la trecerea sa prin Focșani pe când se îndrepta spre București (5 februarie 1859) sau s-au ţinut întrunirile de taină ale unioniştilor moldoveni departe de ochii iscoditori ai agenţilor lui Iordache Pruncu, cunoscutul staroste antiunionist al ţinutului Putna.

Receptiv la idealul Unirii, alături de Costin Stamatinu, înființează un comitet cu peste 200 de membri din Focșani în favoarea Unirii, având de partea lor “mai toată obştea de toate clasele câţi au cât de puţină bună înţelegere şi simţ naţional”.

Se plânge ca nu i s-a recunoscut dreptul de a fi senator, din cauza lui Cuza-Vodă și a lui Kogălniceanu, pe care i-a cunoscut bine, desi «nu prea a închinat brahă peste masă cu dânșii». Un original cugetător politic cu însemnări pertinente ale epocii sale, a mai publicat un tratat de agricultură și viticultură. În 1858 a plecat într-o lung periplu prin Europa (Germania, Elveţia, Franţa) de unde, asemenea lui Dinicu Golescu mai înaintea lui, va fi marcat de cele văzute devenind un critic al stării din țară, ca urmare a autenticelor imbolduri patriotice.

Un gând rostit în aprilie 1876 ce-l definește: «Aș dori întrunirea a toată România într-un singur Stat, adică alipirea către Statul actual a părților sfâșiate din coloniile lui Traian, precum Basarabia până la Nistru, Bucovina si, dacă s-ar putea vreodată, Transilvania și Banatul, și ar fi de ajuns ca să constituim un Stat puternic ».

A fost înmormântat la biserica Sf. Mina din Bahnele Moldovei, alături de soţia sa (m. 1851). În epitaful pe care şi l-a scris singur, dar nu i-a mai fost pus, a dorit să se consemneze:

 ,, Aici zace Ştefan Scarlat Dăscălescu, român de naţie şi de inimă, înfocat doritor de fericirea patriei şi a familiei”.

O aminitire din copilărie…

“Țin minte că, mergând cu maică-mea la Focșani, cam pe la 1809, mi s-a întamplat a vedea mulțime de oameni morți de tifos, întinși pe la biserici, așteptând îmmormântarea; tifosul, boală contagioasă ca și ciuma iscată în spitalurile oștenești, se lățise prin orașe și prin sate, și face mii de victime. Tot atunci am mai văzut în Focsani țărani, barbați și femei, cărând lemne la spitale, înhămați la sănii ca dobitoacele, pentru că boii și caii, de iarna grea, și mai vârtos de muncă și trudă, pieriseră, și lemnele erau de lipsă la spitaluri.”

Despre epidemia de ciumă din oraș

“V-am spus, pare-mi-se, că fusesem numit membru la comitetul de ciumă la Focșani și județul Putna. Aceasta periculoasă funcție am păstrat-o întreg anul 1829, până ce s-a curmat răul cu desăvârșire. Șase săptamâni am rămas în trasură în mijlocul orașului pustiu, și de două ori m-am molipsit și am văzut servitorii mei îmbolnăvindu-se și murind lângă mine, departe de familia mea, fără nicio leafă, fara nicio diurnă, fără perspective de recompense; ba, la sfârșitul socotelii, am avut prilej a vedea pe toți aceia ce serviseră de-a dreptul Rușilor spre împilarea țărilor, poate și prin cele mai infame mijloace, încărcați cu decorații si recomandați la cele mai lucrative funcții, iar eu, ce nu servisem decat numai patriei si omenirii pătiminde, cu pericolul vieții mele, a trebuit să mă mulțumesc cu o neînsemnată mulțămire din partea Divanului, ca pentru un serviciu ordinar obligatoriu. Pe cât îmi aduc aminte, după registrele ținute, se socoteau morții de ciumă sau de boala lipicioasă, cum o botezaseră, că 5.500 de Moscali, ofițeri și soldați, afară de acei morți prin spitaluri, porecliți de alte boale, dar cei mai mulți tot de ciumă. Iar localnici cunoscuți, vreo 1.500 în Focșanii Moldovei și cam 800 în Focșanii Muntenești. Poate și mai mulți să fi murit, că de la Martie la Iunie, în toiul cel mare al boalei, n-a mai putut ține nimeni socoteala exactă și se scria numai după spusa cioclilor. Apoi, dacă numai în Focșani au pierit atâtea mii, câți oare vor fi murit în tot cuprinsul ambelor țări…”

Despre domnitorul Munteniei Gheorghe Bibescu și a sa nuntă de la Focșani…

“ trebile au mers tot ca mai înainte, ba poate și mai prost, că el nu le purta grija; pe el alte griji îl ocupau: cum să se despartă de Doamna lui, cum să despartă și pe Costachi Ghica, fratele lui Alexandru-Vodă, de femeie, ca să o ia el. Aceasta la dânsul era treabă de Stat, și de, a izbutit, și a facut nunta domnească în Focșani, la anul 1847, avand naș pe Mihai-Vodă Sturdza al Moldovei. Nu-l hulesc, nu-l calomniez, că n-am avut nimic a împărti cu dânsul, dar istoria e oglinda lumii, și adevărul înainte de toate. Mihai-Vodă Sturdza a domnit în Moldova de la 1834 până la 1849. Acest om, de n-ar fi avut numai un defect, dar un defect mare, care i-a pătat numele și i-a înnegrit memoria, lăcomia nemarginită de avere si avariția exorbitantă, ar fi trecut cel puțin la noi de om mare, că avea toate calitățile cerute ca să fie…”

Despre antiunioniști…

“aristocraţia toată, mai cu seamă boierii bătrîni”, “orăşenii Iaşilor, ce se temeau să nu li se părăduiască oraşul”, “străinii împămînteniţi şi toţi ciocoii deprinşi a trăi din funcţii, cari totdeauna sunt partizanii celor de la putere”.