Povestea boierului cu cea mai mare casă din Focșani

Ion (Iancu) F. Robescu (1832-1898) este excepția familiei care confirmă regula. În primă fază trece prin toate funcțiile mari pe care Râmnicul le putea oferi. Înainte de 1866 este pe rând prefect și președinte al Comitetului Permanent al Consiliului Județean, iar mai apoi membru al Curții de Apel Putna cu sediul la Focșani, pentru ca în 1867 și 1869 să fie ales deputat de Râmnic. După acest ultim mandat de circa un an se întoarce la Focșani, la Curte, unde se și stabilește definitiv.

De fel, liberal roșu, iar când se înființează lunga guvernare liberală este răsplătit cu postul de prefect de Putna, între septembrie 1876 și aprilie 1879, perioadă extrem de dificilă pentru nație, în care poporul a trebuit să suporte constrângerile și să susțină efortul Războiului de Independență. Imediat după, din 5 mai 1879, este ales pentru 4 ani deputat de Putna fiind candidatul puterii, reprezentând guvernul Brătianu. Nu este mulțumit de ce i s-a oferit, se consideră nedreptățit, vrea mai mult și reușește să-și piardă susținerea de care se bucura în interiorul taberei liberale. Nici fratele său nu-l poate ajuta așa că nu mai obține nici o funcție pe linie politică. Încet, încet, se îndepărtează de partidul ce i-a oferit atâtea și se apropie de cercul opoziției. Își pune casa la dispoziție pentru întâlnirile ei și devine un înfocat susținător al conservatorilor. Când aceștia vin la putere prinde și el un mandat de deputat fiind ales pentru jumătate de an, în octombrie 1888. Grăbit, nestatornic, suferă de toate cusururile politicianului. Consideră sub onoarea lui de a continua o cursă electorală pe care de altfel ar fi câștigat-o (aprilie 1891) și lasă tabăra guvernamentală fără candidat, oportunitate pe care nu o va lăsa să-i scape doctorului Cattulescu care din independent se vopsește imediat în conservator și se alege parlamentar. Este singurul nume mare care se apropie de Săveanu și de oastea-i liberală și din jocul la două capete reușește să se aleagă în octombrie 1894 președintele Consiliului Județean Putna. Continuă cu reapropierea de liberali și, în ianuarie 1897, cu prețul unei umilințe publice la care-l obligă Săveanu- scrie un zapis în care declară că a fost mereu un liberal convins și susținător al lui Săveanu- este ales din partea acestora senator. Militează pentru drepturile românilor din Transilvania, sponsorizează generos școala profesională pentru fetele sărmane, sprijină formarea sindicatelor agricole considerându-le un mare pas înainte pentru o organizare și funcționare modernă a agriculturii, se bate pentru ca biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii să nu se ruineze complet și să poată fi salvată. E un om avut, cele două fiice ale sale fiind cunoscute ca “domnișoarele milion”. La doar o lună după ce-și mărită prima fată, pe Ecaterina, moare la București în hotelul Continental, răpus de mai multe boli. Ceremonia funerară va avea loc joi 28 mai 1898 la biserica Sfântul Nicolae din Focșani, iar îngroparea se va petrece în aceeași zi în cripta de la capela familiei din Risipiți. După 4 luni de doliu, cea de-a doua fiică, Zoe, se va mărita în octombrie la București cu avocatul ieșean Gheorghe Mârzescu, viitorul primar al Iașiului din perioada Primului Război Mondial, mai cunoscut ca ministrul justiției din guvernul Duca ce i-a scos în afara legii pe comuniști (1924). Va fi cununată de unchiul său, C.F. Robescu, iar ceremonia religioasă va fi oficiată de mitropolitul primat înconjurat de marele cler.   

A fost un mare proprietar al locurilor noastre. În afara moșiei și a acareturilor de la Risipiți averea sa mai cuprindea:

În Vârteșcoiu via La Talpa cu două rânduri de case și două crame și via La Murgeanca cu un rând de case și cramă, moșia Valea Rea cu 630 hectare pădure la Broșteni, aproape 100 pogoane vie la Faroanele, evident cu imobilele aferente, precum și moșiile din zona Buzăului de peste 1.500 hectare intrate în patrimoniul familiei pe filiera soției. Este drept că viile erau compromise fiind atacate de filoxeră, iar multele credite grevau deplina folosință a multora dintre proprietăți. Nestemata familiei era locuința familiei din centrul orașului, poate că, dacă nu cea mai frumoasă, cu siguranță casa cea mai impozantă și mai scumpă a orașului muntean. Pe un pogon de teren suprafața zidită însemna circa o mie de metri pătrați, iar numai clădirea principală, ce avea să devină și reper al orașului pentru mai bine de trei sferturi de secol, avea cam 500 mp2 construcție. A fost sediul prefecturii, școală, sediul poliției și al miliției comuniste și, în ultimii ei ani, sediu al societății ce furniza ori distribuia electricitatea. S-au găsit în pod chiar și în acei ultimi ani documente ale familiei, unele chiar în limba chirilică, dar pe cine să intereseze? Depozitate într-un subsol umed, documentele vechi au fost total compromise în urma unei inundații.

O amintire despre acestă familie și soarta ei, culeasă de la domnul Liviu Boldeanu, fiul preotului Nicu Boldeanu din comuna Milcovul, mai străpunge timid timpul ca să ajungă până la noi: ” La sfârșitul lui 1946, pe când comuniștii se înțepeniseră definitiv în fotoliile puterii, iar seceta făcuse ravagii prin țara sărăcită după război, Nini Robescu (Nicu Nicolae Robescu) apăru intempestiv în fața porții bunicului meu și-i ceru de mâncare. Bunicul meu era un țăran mijlocaș, cum se spunea pe atunci, și se cunoștea bine cu boierul. Nu a fost problema să nu îl omenească, dar mi-a zis că a rămas impresionat de starea în care se găsea. Era flămând și părea hăituit. Nu a rămas să înnopteze și nici nu prea era în apele lui. A plecat repede. Nini era singurul din neamul lor care mai avea legătură cu satul nostru. Era holtei și trăia la Sinaia. Venea la Risipiți pentru mici vacanțe cu prietenii când o mai puneau și de vreo vânătoare. Cumpăra toate ouăle din sat ca să se antreneze la țintit. Era un om de viață, fără fumuri. Se ținea cu o fată de pe la noi, care îi fusese la început menajeră, dar mai apoi au format un cuplu împreună. De atunci nu am mai avut vreo veste de la sau despre el.”Nicolae Robescu era unul dintre cei doi fii ai lui Ion F. Robescu, celălalt era Constantin, și moștenitorul căruia i-a revenit și casa din Focșani și moșia din Risipiți. Nini (Nicu) i-a fost singurul băiat care nu a avut urmași. Final de poveste și, din păcate, și capăt de linie pentru o familie cu care Focșaniul se mândrește. Sau măcar ar trebui.

S-ar putea iți placă și:
Menu