În legătură cu sistematizarea din timpul regimului comunist sunt și vor fi păreri pro și contra, încă mult timp de acum înainte. Unii zic că a fost un lucru bun, deoarece în acest fel străzile din orașul nostru au fost aliniate și lărgite, iar casele particulare învechite și anexele părăginite au dispărut din peisajul urban, fiind înlocuite de blocuri cam cenușii, specifice Epocii de Aur. Fie vorba între noi, acele case nu se prezentau neîngrijite în mod întâmplător, proprietarii lor sau urmașii acestora aflându- se fugiți din cauza vitregiilor vremurilor tovărășești, fie aiurea prin lumea largă, fie închiși prin temnițele rezervate dușmanilor de clasă, fie plecați demn în lumea drepților.
În schimb astăzi, cei nostalgici după mărturiile imobiliare ale Focșaniului de altădată sunt mai rezervați în ceea ce privește noua înfățișare a orașului Focșani, preferând unui întreg cartier de blocuri o veche clădire din perioada interbelică precum este cazul și cu cea din fotografia alăturată de care probabil că încă mulți focșăneni îsi mai aduc aminte, mai ales dintre cei care în primii ani ai deceniului al 8 lea din secolul trecut erau suficient de mari încât să treacă prin zonă și să o observe.
Adică cam pe unde se află azi sediul principal al filialei Băncii Comerciale Române pe traiectul fostei străzi Cuza Vodă, azi denumită Fundătura Cuza Vodă, după rectificarea stradală din anii 1982-1983. Ei bine, în acest punct și vis a vis de aceasta unitate bancară, lângă o altă clădire istorică în picioare și azi, unde există în prezent o parcare și un bloc de locuințe, se afla construită încă din anii 1920 una dintre primele zece clădiri ale Focșaniului vechi din punct de vedere arhitectonic.
Edificiul a aparținut unei familii a cărei obârșie și evoluție se confundă cu istoria modernă a orașului Focșani, coborând din celebrul negustor Gheorghe Ilie, în epoca Unirii Principatelor acesta fiind și deputat în Divanul ad-hoc din 1857, și continuând cu cea a nepoților acestuia. Unul dintre fii acestuia, Petrache Gh. Ilie, a fost mult timp consilier local, iar în 1891 a fost ales chiar deputat al județului nostru. Atent cu educația fiilor săi acesta i-a creat toate condițiile feciorului său George de a-și împlini visul de a deveni doctor pe plaiurile noastre. George P. Ilie ori Jorj, dovedind aceleași abilități comerciale ori investiționale ca ale predecesorilor lui, a reușit să ridice clădirea expusă în această fotografie veche în toată splendoarea sa, dar de care foștii tovarășii de odinioară nu au ținut cont absolut deloc. Istoria unei familii unioniste ori a dezvoltării urbanismului pe la noi nu a însemnat nimic pentru mintea lor îmbuibată de tiparele simple ale propagandei ori ideologiei oficiale.
Aceștia au profitat de faptul că a fost puțin avariată de marele seism din anul 1977 și au ras-o de pe suprafața pământului, cu tot avântul tovărășesc posibil. Acum dacă privim fotografia, și noi și cei care și-o mai amintesc, putem observa că această clădire nu era deloc vreuna fragilă, avea demisol, parter înalt și pod, cu fundație de beton armat, ziduri din cărămidă, acoperiș tip șarpantă din lemn, cu învelitoare din ardezie, tâmplarie din lemn, finisaje la exterior cu tencuieli de ancadramente în jurul tâmplariei și brauri de contur precum și alte detalii interesante, pe care le poate recunoaște oricine după pricepere.
După ce a fost naționalizată ea a fost cedată Ministerului Agriculturii pentru a funcționa în ea Laboratorul veterinar, iar în anii 1982-1983 a fost demolată pentru a se lărgi pe patru benzi strada Republicii până la BCR-ul de azi, dar nu și mai departe unde au rămas tot două benzi. Oare de ce? Nu se cunoaște motivul real, dar cum la noi primau relațiile ierarhice tovărășești pe principiul Pile, Cunoștințe, Relații- sau pe scurt PCR, acesta se poate se poate lesne bănui. Poate pentru a nu deranja și alte proprietăți învecinate mai bine reprezentate?
Florin Dîrdală, cercetător Arhivele Naționale, serviciul județean Vrancea
