În Vrancea e de bine

Salariile s-au mărit. La primari și viceprimari mai că s-au triplat, iar la parlamentari doar s-au dublat cu sumele forfetare și pensii speciale cu tot. Ca efect al legii același lucru s-a întâmplat și cu indemnizațiile consilierilor locali. Iacătă că prin reprezentanți ai lor alegători o duc bine cu toții. Nimeni nu s-a mirat, nimeni nu s-a indignat, nimeni nu a protestat. Deci, e de bine.

La noi nu e ca la cei de la București. Statul ilegitim e și legitim. Și viceversa. E condus de aceiași de peste 20 de ani. Arestul nu se face la TV, e cuminte la domiciliu, iar pedepsele sunt date cu suspendare, în scop de tras o sperietoare. Ca să evite nociva justiție selectivă DNA-ul local nu selectează mai pe nimenea. E orb ca justiția însăși și surd precum câinele plecat la vânătoare, care doar latră și nu mușcă. Mai pică în plasa DNA-ului câte o muscă politică fără stăpân sau care mișcă în front cât să le fie justificate salariile domnilor procurori. În rest muțenie cât cuprinde. Nici o țâră de scandal, măcar de-o portocală mai nebună.

Și serviciile secrete își văd de-ale lor. Și numai de-ale lor. Nu se bagă unde nu le fierbe oala, de exemplu în lupta anticorupție. Nu le privește, nu le interesează. Nu e de siguranță națională. Aici furtul are loc numai la scară județeană. Ele lucrează doar în cadrul legii. Ele se luptă din greu, în subteran, departe de ochii noștri, cu agențiile de spionaj străine. Noi n-avem de-alde Coldea, noi n-avem acoperiți. Totul e la vedere, nu mai e pic de fereală. La noi toți sunt patrioți cinstiți, romândri verzi, stejari drepți ce stau eroic în calea primejdiei. Străinii știu că nu au nici o șansă.

De-aici și lipsa multinaționalelor. Aici suntem la noi în veci stăpâni. Știu asta pe pielea lor și salariații din confecții plătiți cu salariul minim pe economie plus bonuri. Muncă multă și grea pe bani puțini. Produsul pleacă la export, în schimb profitul e sută la sută românesc. Și asta e de bine. De sărmanii care lucrează la negru sau cu ziua și nu au habar de pilonul al 2-lea de pensii ce să mai spui? Asistența socială nu rezolvă mare lucru dar inhibă spiritul inițiativa și munca onestă. Toată lumea vrea la stat.

La PSD iarăși lucrurile merg cum trebuie. Se vede cu ochiul liber după liniștea de la sediu. Nu îi deranjează nimeni. Doamna deputat Tudorița Boboc, intelectualul și ideologul de serviciu al PSD, ne-a și asigurat că trăim într-o republică monarhică PSD. Dacă se referea la Vrancea, are perfectă dreptate. Gura lelei adevăr grăiește. A promis PSD locuri de muncă? Nu-i problemă, se ocupă primăria. Se inovează și se înființează direcții peste direcții, după cerere și ofertă. Criteriu de angajare? Carnetul de membru de partid.  La un atâta popor PSD cum altfel să faci departajarea?  Apropo, după sceneta infantilă și absolut stupidă cu aruncatul semințelor pe jos, dl Misăilă de ce nu a primit nici un fel de amendă? S-a dat liber la concursul de jignit focșănenii? Asta să însemneze că ceea ce face, face după capul lui? Oare toți focșănenii să fie în viziunea partidului niște scuipători de semințe așa cum pe vremuri Sechelariu își gratula concetățenii cu apelativul guvizi? Să ne mai amintim de imputarea făcută de inimologul Ochean emigrației române a faptului că aceștia își fac țara de rușine pe unde se duc sugerând că sunt infractori neprinși? Se vede că modelul mentorului său Ioan Rus e contagios.

Și liberalii sunt mulțumiți. Sunt în continuare la guvernare, cu prefect și subprefect, cu directori fără număr, cu afaceri de mare calitate și cantitate, atent EUROPROIECT-ate. Și ei lucrează patriotic tot cu darnicul buget giudețean. Săpunaru promovat secretar general PNL se antrenează pentru postul de ministru al agriculturii. Examenul l-a trecut cu răzeșeasca lege USL din domeniu ce-i poartă cu onor numele dar, neaplicabilă. Controlează organizația cu mână de fier, recent alegându-l la -ohooo-Liga aleșilor locali pe Fane Popa cel vestit (i se trage de la Piața Focșani, azi primar de Bolotești) sau lansându-l ca purtător de imagine și   cuvânt la mitingul liberal de luni pe mereu tânărul ex-primar de Slobozia Bradului, dl Valerică Zamfirescu. Curat speranță, neamule. Rolul de opozanți a picat pe capul a doi băieți simpli de la țară, după vorbă, după port, în prezent parlamentari. Dacă vă uitați la ei nu s-ar spune că nu-și dau silința, dar, totuși, au așa un aer ușor retro-comic, de mimi, chiar dacă în linii mari  și ei …joacă bine. După modelul PSD, cei doi sunt și cei mai mari angajatori de cadre de conducere PNL eliminând șomajul la vârf din partid. În concluzie și per ansamblu nu e deloc rău.

Vrancea e locul potrivit pentru liniștea noastră așa cum i-ar fi plăcut venerabilului Ion Iliescu. Cu democrație originală și unde capitalismul de cumetrie a învins definitiv forțele întunericului comunist ale epocii de aur. Aici domnește pacea socială, iar evenimentele care ar strica rânduiala au cel mult amplitudine de cancan. Micile vanități de pseudodizidență se sparg repede în indiferența generală sau se îneacă solidar în abdomenul vorace al rețelelor de socializare. Domnul Misăilă are perfectă dreptate să ne taxeze în plus. Unde mai aflăm noi un asemenea Habitat fără să plătim? Și mai ales și dacă e loc, de ce nu?

S-ar putea iți placă și:
Tags: , ,

Articole similare

1 Comment. Leave new

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu