O carte pe care am descoperit-o la Biblioteca Județeană scrisă de profesorul de istorie din Păunești dl Liviu Iulian Roman. Cartea reprezintă în fapt chiar lucrarea de doctorat a domniei sale și dă măsura a ceea înseamnă rodul unei munci de cercetare întinsă pe mai mulți ani. E o lucrare valoroasă, originală, cu conținut și obiect bine specificat și tratat.
Prin chiar subiectul ei este o carte extrem de actuală. Degradarea de azi a actului de jurnalism, dar și a celui politic, face ca citirea ei de către cei care-și respectă profesiile mai sus-amintite să fie obligatorie. Nu se poate afla mai bine istoria procesului unirii decât studiindu-i sufletul oglindit în presa timpului de fiece zi. Câteva exemple din foarte multele expuse atent și cuprinzător în carte.
Un context bine analizat și mai rar găsit prin cărțile de istorie este cel al viziunii extraordinare a mișcării unioniste moldovene. De unde vine această necesitate, ardoare și grabă a realizării unirii? Din înțelegerea ferestrei de oportunitate ce s-a deschis prin înfrângerea Rusiei și starea ei temporară de slăbiciune. Ca și în zilele noastre după 1989 și procesul de integrare în UE. Și din dorința de salvare a Moldovei ca teritoriu românesc văzută ca posibilă doar prin unire. Se uită adesea că în ultimii ani Moldova pierduse în 1775 Moldova de Nord-Bucovina în favoarea Imperiului Austriac, în înțelegere cu Rusia țaristă, și în 1812 Basarabia care a fost anexată direct de ruși. Această generație a înțeles foarte bine ce înseamnă Rusia și că politica ei viitoare ar fi avut în vedere înghițirea cu totul a Țării Moldovei, evident sub pretextul protejării tradiției curate a ortodoxiei frățești. Istoria de pînă atunci dovedise cum nu se poate mai clar acest lucru, aspect neevident sau important pentru tabăra separatiștilor care vroiau doar o unire morală cu țara soră. Imposibilitatea de finanțare a unei armate a țării care să fie capabilă să asigure securitatea țării e un alt detaliu-imbold pentru luptătorii unioniști. Buget prea mic, un necesar de soldați prea mare. Capitolul 3, Unirea și problematica ei, este în fapt un curs de istorie extras din paginile presei și completat cu alte aspecte istorice care să formeze împreună un tablou unitar.
Sau cine mai știe că cenzura a fost instaurată de Rusia în 1829 având detașat în acest scop un funcționar pe lîngă Secretariatul de Stat care răspundea direct în fașa consulilor ruși de la Iași? În paginile cărții puteți afla mai multe despre despre acest fenomen.
O trecere în revistă a tuturor publicațiilor din epocă dezvăluie nenumărate istorii, dar și analiză și istorie.
În România literară apare pentru prima oară, cronologic vorbind, ideea unirii în 1855. Ziarul este scos de poetul Vasile Alecsandri, o contribuție solidă are și Alecu Russo, și i se alătură semnăturile membrilor elitei din România, printre care și focșăneanul Dimitrie Dăscălescu. Colaboratorul cel mai de seamă pe tărâmul polemicii a fost Mihail Kogălniceanu, iar pe cel al economiei politice este focșăneanul Gheorghe Apostoleanu.
Ziarul Zimbru, înființat la Iași în 1850, este primul cotidian al țării și primul care asumă idealul unionist. „Unirea este credința noastră nestrămutată, ea este stindardul nostru politic”. Programul? „Propășirea și luminarea românilor”. Un ziar care s-a format din mers, cu o redactare îngrijită, care punea accentul pe informare și pe știrile din Europa și nu Turcia-puterea suzerană sau Rusia-puterea „protectoare”.
De o atenție specială, și ca atare un întreg capitol îi este dedicat, beneficiază ziarul Steaua Dunării, Jurnalul Unirii, cum mai era și este cunoscut. Un ziar care s-a remarcat prin atitudine, dezbaterea autentică a chestiunii Unirii și prin personalitatea redactorului ei fondator, Mihail Kogălniceanu. Aici a fost publicată poezia Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri. În acestă redacție s-a născut ideea unui ziar geamăn în străinătate, l’Etoile du Danube, care să prezinte realitățile de acasă și să promoveze interesele partidei naționale. Prin l’Etoile du Danube au putut fi aduse la cunoștința publică europeană corespondența secretă a caimacamului Vogoride ce demonstra falsificarea premeditată a alegerilor pentru Divanul ad-hoc, salvându-se astfel idealul și scopul suprem, Unirea.
Nu putem enumera aici toate ziarele supuse radiografiei autorului și nici numărul mare de informații ce caracterizează și definesc presa timpului și epoca. Oricum e o plăcere să le descoperi și să le surprinzi relevanța prezentului. Puteți întâlni și prima Lege a presei, cea edictată de domnitorul Grigore Alexandru Ghica în ianuarie 1856, prima în materie pe teritoriul Țărilor Române, o lege liberală și modernă ce a servit ca model și pentru cea de mai târziu a lui Cuza.
Vă invit cu drag la lectură și felicitări sincere autorului.
