Pe drumul județean 204 P, în satul Dragosloveni, rezistă și azi, probabil cea mai veche clădire de pe întreaga vale a Râmnei. Prin mijlocul văii curge parcă tot trăgându-și sufletul pârâiașul cu același nume, pe care vara abia îl vezi prelingându-se printre pietre. Numele de Râmna este atestat documentar în 1575, odată cu prima mențiune a Focșaniului, iar în urmă cu peste 200 de ani, în aceste ape, și-a găsit sfârșitul un personaj cunoscut de multă lume datorită statuii care se ridică impunatoare la marginea DN2 E85, vestitul general al Imperiului Țarist, sângerosul Suvorov. Cercetări mai recente indică pe cel înecat în Râmna ca fiind de fapt fiul lui Suvorov, dar acest aspect contează mai puțin în contextul dezbătut. Așadar pe aceasta vale vestită după care se formase și fostul județ Slam Râmnic, de la Andreiașul de Sus până la Gugești, nu mai există o astfel de construcție, pe cât de impozantă, pe-atât de cunoscută printre localnici. Nu pentru aspect sau mărime, ci pentru o ciudată poveste pe care o știu până și copiii.
Se zice că această casă este bântuită sau, după cum spunea un vecin, “În ea se arată Necuratul”. De unde și până unde un așa tare blestem picat tocmai pe-acest loc?! Explicația oferită a fost următoarea:
Aici a locuit între cele două războaie un anume Voiculeț, o persoană înstarită care, după cum arăta și casa, avea mare nevoie de argați la treburile gospodăriei. Doar că avea pregătit pentru aceștia un plan malefic și nu gânduri bune. Când se împlinea sorocul ca să fie plătiți în contul slujbei depuse, stăpânul îi poftea mieros în pivnița imobilului la un pahar de vin și apoi îi lăsa să bea pe săturate din zecile de butoaie pline ochi cu vinuri de calitate până când nu mai știau de ei. Când aceștia se prăbușeau în nesimțire la pământ după atâta băutură consumată, stăpânul lor cu cruzime și sânge rece îi omora cu mâna lui, după care le arunca leșurile în cocina plină cu porci special ținuți flămânzi, ca să nu mai rămână nicio urmă din respectivii. Nici o anchetă a poliției, nicio investigație a autorităților, nu a reușit să dovedească ceva, proprietarul susținând că argații, după ce și-au primit partea, au plecat mulțumiți în lume de pe unde veniseră. Ca toate legendele este posibil ca și această legendă să fie născocită. Nu putem fi pe deplin siguri de adevărul ei, dar oamenii de prin satele dimprejur știu de groaznica poveste pe care au auzit-o de la bătrâni și o transmit mai departe la nepoți, e drept nu fără oarece teamă. Mai mult decât atât, se recomandă oricui nu crede această poveste să încerce să doarmă o noapte în imobilul cu pricina și apoi să vie să ne povestească dimineața următoare de experiența sa de peste noapte.
Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea, Arhivele Naționale
