Artera cunoscută mult timp focşănenilor ca Strada Mare a Unirii are o istorie îndelungată. A existat din timpuri vechi, înainte ca orice reper al oraşului de azi să se plăsmuiască şi s-a născut din nevoia locuitorilor de a avea căi de comunicaţie necesare schimburilor comerciale, relaţiilor sociale, refugiilor, mişcării armatelor etc. Acest drum de legătură între cele două provincii româneşti, poziţionat cumva în prezent între Big Central, Primăria Focşani, fostul restaurant Zimbru, Şcoala nr 2 Basgan şi strada Mărăşeşti, fostă Mihail Sturza, a fost consemnat în documentele de acum câteva secole ca parte a drumului lui Rotopan, drum care venea de la Făurei – Garoafa, intra prin zona Amorţitu în Focşani, continua cu strada Mare a Unirii şi ieşea din oraş pe la bariera Coteşti.
Până la Mica Unire din 1859 locuitorii au dat nume acestei porţiuni din drumul lui Ropotan ce tranzita oraşul, Uliţa Mare, iar după Unire, în semn de bucurie si marcare a momentului, au numit-o Strada Mare a Unirii. Spre deosebire de restul oraşului, unde locuinţele erau așezate cam spre fundul curţilor, cu fața la miazăzi sau răsărit, fără a căuta în vreun fel dacă e sau nu cum trebuie orientată către stradă, pe această cale de comunicație prăvăliile erau aşezate la rând şi cu faţa la stradă, fiind făcute în vremurile vechi din lemn sau paiantă, acoperite cu şindrilă ori cu olane groase și împrejmuite cu garduri. Rareori erau ridicate din ziduri de cărămidă, deseori amestecată cu bolovani.
Era pavată cu dulapi din lemn
La începutul secolului al XX lea casele şi prăvăliile au început a fi construite din zid cu temelie de piatră și acoperite cu tablă de fier devenind mult mai încăpătoare şi cu mult mai confortabile decât pe vremuri. În plus erau împrejmuite cu grilaj de fier sau de lemn vopsit. Strada a fost pentru prima dată învelită cu grinzi la începutul secolului al XIX lea, asa cum era la și la Iaşi şi la Bucureşti, situaţie care a durat până spre sfârșitul secolului al XIX -lea, ulterior luându-se măsuri pentru pavarea străzii, la care inițial au participat cu munca și bani particularii ce domicliau aici, iar abia mai apoi s-au implicat și autorităţile.
150 de prăvălii și o mulțime de bănci de credit
De asemenea pe la 1865-1870 doi edili extrem de curajoși, în ciuda multelor critici și reclamaţii ce li s-au adus, Hagi Nicola şi D. Nicolaide, au făcut prima încercare de sistematizare a acestui târg conservator, și au tăiat de-a lungul întregii străzi centrale toate streşinile de lemn model turcesc ce ieșeau în afară mai bine de un metru, streșini care dădeau strazii un aspect extrem de neplăcut. Dacă cele de mai sus ne dau o oarecare idee despre istoria veche a străzii, pe la începutul celui de-al doilea razboi mondial constatăm maxima ei dezvoltare, când de-a lungul a aproape 2 km lungime se aflau mai bine de o sută de stabilimente comerciale, 30 de beciuri imense, peste 1500 de locuitori și mai mult de 500 sute de locuințe particulare. Aici erau cele mai multe societăți de credit (Banca Plăinești, Societatea Economia, Banca Milcov, Banca Putnei șamd). Era locul favorit de plimbare al focșănenilor, dar și punctul de interes al acestora. Făcea legatura cu piața comercială a orașului și trecea foarte aproape de piața simbol a localității. Într-un cuvânt rezuma istoria și originalitatea acestei comunități.
Comuniștii au alungat negustorii și au distrus inima comercială a Focșaniului
Venirea regimului comunist a încetinit şi ulterior a pus capăt activităţilor comerciale ce se desfăşurau cu predilecţie pe aceasta stradă. Acest lucru a determinat ruinarea foştilor negustori și plecarea lor, transferul proprietăţilor înspre cea de stat şi lăsarea clădirilor într-o stare cronică de neîngrijire ce a permis orânduirii de la acea vreme să înceapă un amplu proces de sistematizare a acestei străzi. Cutremurul din 1977 a accelerat procesul deja început, iar câţiva ani mai târziu perimetrul ocupat de fosta strada Mare a căpătat forma pe care cunoaştem astăzi cu toţii.
A fost sistematizarea un lucru bun sau unul rău ? Părerile sunt impărţite!
Dramatic este în schimb faptul că trecutul acestui oraş modest de provincie este aproape necunoscut celor mai mulţi dintre locuitorii lui, iar pentru ceilalţi români este o enigmă. Şi acest lucru se petrece în prezent când pentru a prospera o comunitate trebuie în primul rând să-şi facă publică agenda istorică. Proiectul de recalificare urbană desfăşurat în ultimii ani a reprezentat o încercare în acest sens, dar nu a fost suficient și nici măcar nu a ieșit foarte bine. Ce ar mai trebui? Să ne uităm în jur la cei care au făcut din reperele istoriei puncte de plecare în dezvoltarea actuală. Să le preluăm ideile deja verificate, să le dezvoltăm și să le adaptăm la specificul nostru, să ne mai folosim și imaginaţia nu doar să apelăm la soluții standardizate, șablonarde, schematice. Și mai ales să nu ezităm să cerem ajutorul şi pasionaţilor de istorie, a celor din oraş. Probabil vom descoperi că numărul lor nu este aşa de mic pe cât s-ar crede.
Florin Dîrdală, cercetător la Arhivele Naționale, serviciul județean Vrancea
