Asta nu ar fi o problema majoră, pentru că, până la urmă, eroul nostru a fost înainte de toate, român. Mai mult decât atât, faptul că s-a jertfit pentru țară, cu toate că era armean și avea doar 20 de ani când a intrat în rândurile Armatei Române, reprezintă un motiv suficient să ne amintim de acest focșănean în anul Centenarului Marii Uniri și să-i mulțumim măcar în gând pentru sacrificiul său.
Într un material recent realizat de Top All TV, invitatul Dan Dimitriu evoca figura acestui erou național, dar îl plasa cu tot cu familie în zona Romanului.
Lucrurile nu stau chiar așa, deoarece în documentele Serviciului Județean Vrancea al Arhivelor Naționale se consemnează următoarele: la 6 martie 1896 a fost înregistrată nașterea copilului Gabriel (născut pe 4 martie, religie gregoriană) în casa părinților săi din acest oraș, strada Gării nr. 62, fiul lui Grigore Pruncu- comerciant 38 ani- și al Susanei Pruncu- casnică 26 ani-. Tatăl era născut la Fălticeni, mama la Botoșani, iar cei doi frați ai săi, Cristi și Mihai, au venit pe lume, primul în 1893 și al doilea în 1895.
Locuiau într-o casă în care familia lui Grigore Pruncu trăia de vreo 20 de ani, mai precis din 1880. Acest lucru este susținut de documente autentice, precum cele atașate. Casa familiei Pruncu, în care s-a născut și a crescut eroul nostru corespunde în prezent cu fostul restaurant Golden (azi, Number One) de pe strada Republicii nr 11 și este clasificată ca monument istoric sub titulatura Casa dr Boiu, probabil un cumpărător ce a achiziționat imobilul de la familia Pruncu. Elementele de identificare sunt- 208 VN-II-m-B-06463, Casa dr. Boiu, Focșani, str. Republicii nr. 11, sf. sec. XIX-.
Casa era acum o sută de ani prezentată ca o construcție de zid masiv cu 8 camere și două beciuri, era învelită cu tablă, cu bazin în curte și gard de grilaj la cele două fațade stradale. Într-un cuvânt, o casă de om avut. Viața familiei a curs în acest loc fericită până la intrarea României în Primul Război Mondial când Gabriel s-a înrolat de bunăvoie, iar în 1917 a cazut străpuns de gloanțe apărând gara din Mărășești.
Din acel moment viața mamei și a fratelui rămas în viață (celalalt se pare că murise înainte de război) au fost distruse, neîmpăcându-se vreodată cu moartea mezinului. Așa că nu au avut liniște până când în micul parc din spatele gării orașului Mărășești în 1927 a fost ridicată statuia sublt. Gabriel Pruncu, pe al carui soclu scrie :
” Sublt. Gabriel Gr. Pruncu din Regimentul 50 infanterie căzut pe câmpul de onoare în luptele de la Mărășești în august 1917.
Nu-i mai mare fericirea
Pe acest bogat pământ
Decât pentru datorie
Sa preferi a fi-n mormânt.
Fratele tău
Suflet bun nevinovat
Până voi veni la tine
Te voi plange neîncetat
Durerea ca să-mi aline.
Mama ta “
Osemintele sale au fost înhumate inițial în cimitirul armean de la Focșani, iar ulterior au fost mutate în incinta Mausoleului „Pentru Slava Eroilor Neamului” din Mărășești, în culoarul Cavalerilor unde pe o placă stă scris:
“Aici se odihnește eroul Maior Grigore Ignat, alături fiind locotenentul de numai 21 de ani, Gabriel Pruncu”.
Numele lui Gabriel Pruncu este menționat și pe placa comemorativă a Colegiului „Unirea” din Focșani, alături de ale altor elevi și profesori ai liceului care s-au jertfit sub tricolorul românesc. În trecut a existat în oraș și o stradă Gabriel Pruncu (azi strada Nicolae Titulescu) tocmai pentru a nu uita, a omagia și a da drept pildă actul eroic al focșăneanului. Din păcate, poate și ca un reproș peste timp, s-a considerat că numele acesteia nu mai trebuie păstrat. Căci în timpul comunismului așa am fost învățați, și nici acum nu prea ne-am dezbărat de acest obicei de a anonimiza sau aneantiza pe cei merituoși, că erou nu poate fi decât întregul popor, evident călăuzit și luminat de vreun iliterat “geniu” carpatin, național sau regional.
Florin Dîrdală, cercetător Arhivele Naționale, Serviciul județean Vrancea.
