Focșănean prin naștere, pitoresc, pe nedrept uitat, deși și astăzi vorbele sale de duh sînt de actualitate. E vorba de Moise Cilibi, evreu, pe numele său adevărat Moise Froim. S-a născut în 1812 în Focșani, fiind singurul supraviețuitor din 10 copii. Apreciat de I. L. Caragiale, Cilibi Moise era ”văzut ” de criticul literar Geoge Călinescu ca un “Anton Pann evreu”. Numele îi vine de turcescul celebi-gătit, ferchezuit, dichisit, elegant dar și politicos, distins, aristocrat. Ambele sensuri i se potriveau, ”cădeau pe el”. Om de lume, vînzător ambulant, de mărunțișuri („Marfă ruptă gata de un leu bucata”) este considerat drept un geniu oral, deși fără de știință de carte. De cele mai multe ori își dicta aforismele direct zețarului. Un filizof popular, un om plin de haz și spirit. În orice caz o pată de culoare pentru lumea iarmaroacelor și a târgurilor de altădată și chiar pentru toată Țara Românească. Un umor sănătos, matur dar spus cu zîmbetul pe buze. Să ne delectăm descrețindu-ne frunțile la cîteva ”ziceri” ale lui „Cilibi Moise – Vestitul în Țara Românească”, așa cum și-a semnat cele 12-14 broșuri pe care le-a tipărit în timpul vieții…
Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare rușine, l-a călcat hoții noaptea și n-au găsit nimic.
Cilibi Moise se roagă de sărăcie de vrea cîțiva ani,ca să iasă din casă numai pînă se îmbracă.
Vedeți, domnilor, în ce timpuri am ajuns, hîrtia scrisă e mai ieftină decît cea nescrisă.
Ce deosebire este între o roată de car și un avocat? Roata strigă ca să o ungă,pe avocat trebuie să îl ungi ca să strige.
Acela care deosebește om de om, nu este om.
Aurul se cearcă cu vitriol, omul cu aur.
Omul cel bun pătimește, iar cel rău se îmbogățește.
Sînt două feluri de oameni în lume… unii care pierd viața pentru cinste și alții care pierd cinstea pentru bani.
Două feluri de indivizi sînt fuduli pe această lume…un slujbaș mic și un prost mare.
Omul bogat ce se mîndrește între cei săracieste tocmai ca măgarul ce se crede între oi.
Omul nu poate fi ceva decît atunci cînd se va simți că nu este nimic.
Am descoperit mijlocul de a mă îmbogăți…voi da tuturor ce vor vorbi adevărul cîte un sfanț, și toți care vorbesc minciuni să îmi dea mie cîte un ban.
Frumusețea învățatului este știința,și a nebunului, banii.
Toți cei care n-au, fac socoteală de ceea ce fac alții.
Omul nu-și poate vedea faptele lui avînd chiar zece ochi, iar ale altuia le poate vedea și orb fiind.
Sînt oameni în lume care poartă pălărie de cinci galbeni, dar capul lor nu face nici un sfanț.
Nu-i rușine pentru acela care vinde „fiare” – (cătușe – n.ed.), ci pentru acela care le poartă.
Vai de hoțul care e sărac și vai de săracul care e hoț.
Nu e nimic mai rău în lume decît o femeie rea.
O viață onestă, dominată de bucuria și plăcerea simplă de a trăi, presărată cu multe întîmplări pilduitoare. A afla mai multe despre acest om dă șansa ca sărbătorile pascale să fie mai calde, mai înfloritoare, să sădească în noi mai multă primăvară. Cilibi Moise,Vestitul din Țara Românească, a trăit în București și s-a stins la 58 ani de tifos.
Demersul de a-l lega de Vrancea demonstrează cît de futilă este o asemenea întreprindere și cîtă vanitate ascunde.
Zicerile au fost selectate din lucrarea „Cilibi Moise – Apropouri”, disponibilă pentru împrumut la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani.
