La cum stau lucrurile de cand au intrat la guvernare, aţi fi tentaţi să credeţi că totul desparte PSD şi PNL. Că USL este o alianţă nefirească, de conjunctură. Creată pentru a se opune populismului lui Băsescu care a cam atacat toată ţesătura instituţională democratică a statului. Un partid cu merite istorice, un partid liberal şi democrat vs un partid ce moşteneşte fosta nomenclatură comunistă.
Numai că în Vrancea şi nu numai lucrurile stau altfel. O incursiune în istoria politică locală recentă dezvăluie o lume cu aceeaşi mentalitate, aceleaşi obiceiuri, legată prin fire vechi şi pe care din cand în cand o mai dezbină banul public. Pană în 2004, moment la care se referă materialul de faţă, nu au existat poziţii sau acţiuni publice reale din partea PNL care să impiedice în vreun fel monopolul puterii PSD. Anii 2004-2008 au consemnat oarece iniţiative PNL de răsturnare a raporturilor de forţe cu PSD, dar acestea au vizat doar accesul la bugetul public şi nu un alt mod de face politică. Atat timp cat PNL va depinde de banii Consiliului Judeţean, nu va fi un actor real pe scena politică. Va fi un aspirator de nemulţumiri populare pe care le va deturna în folosul Big Brother-ului local, aşa cum a făcut-o mai întotdeauna. Dar să revenim la istoria recentă. În august 90 este numit viceprimar al Focşaniului dl Corneliu Momanu (consilier judeţean PNL 8 ani, deputat şi preşedinte PNL) ca după doar cateva luni, în urma demisiei lui Toader Pantazică, să fie numit primar. Primarul era numit atunci direct de Guvernul FSN pe criterii de “competenţă şi aderenţă în randurile maselor”. Deşi toată echipa fostului prefect Teodor Pavel este destituită în august 91, Momanu rămane primar pană la primele alegeri locale, în februarie 1992. A fost membru de drept al Consiliului Prefectural, organul executiv de conducere la nivelul judeţean ce punea în practică politica guvernamentală FSN, dar şi director general al Prefecturii Vrancea pană în martie 1993. Rezultatul alegerilor şi negocierile locale conduc către o alianţă “contra naturii” FSN-CDR cu Nicolae Giurgea-FSN preşedinte CJ, Maricel Soare-PNL vicepreşedinte CJ şi Gheorghe Cătuneanu –PNŢCD vicepreşedinte CJ. În vara lui 92 FSN se sparge în FDSN (PDSR, PSD) partidul lui Iliescu şi FSN-ul lui Petre Roman (PD, PDL). PNL părăseşte CDR şi nu intră în Parlament, PNŢCD devenind primul şi principalul partid de opoziţie la acea vreme. Noul raport de forţe îl aduce în poziţia de vice de CJ pe actualul prefect liberal Cătălin Kanty Popescu (PSD) în locul PNŢCD-ului iar opoziţia va avea ca varf de lance pe Radu Manea, o opoziţie activă şi care a încercat să demaşte şi să oprească multe din malversaţiunile vremii. Au fost anii goanei după “averea statului”, anii capitalismului sălbatic, a acumulării primitive, cand domnea legea celui mai tare, legea junglei. În şedinţa trimestrială din 30 iunie 1995, majoritatea din CJ impune numirea a încă 2 vicepreşedinţi, ajungîndu-se la un număr record de patru, caz unic în ţară. Alături de Soare şi C. Popescu sunt aleşi Marian Oprişan (PSD) şi Vasile Raiu (PDAR), iar Emilian Diaconu, preşedinte de mai bine de 4 ani al PDAR, promovează în locul lui Raiu în boardul executiv al CJ, Delegaţia Permanentă. Accederea în prima poziţie de demnitate publică a lui Oprişan a fost realizată cu largul concurs al consilierilor liberali. Şi răspunsul de mulţumire “marca Oprişan” nu a întarziat. În vederea securizării puterii, în octombrie ’95, echipa Giurgea îl îndepărtează printr-un blitzkrieg pe Romeo Paul Postelnicu din functia de prefect şi pe Maricel Soare, preşedinte PNL, din cea din vice CJ. Galant cum îl ştim, Oprişan nu se abtine să anunte şi motivul schimbării colegului Soare în ziarul Milcovul: ”datorită activităţii necorespunzătoare din ultimul timp”. Probabil că se referea la votul din urmă cu trei luni! Pentru “buna organizare” a alegerilor din 96, Giurgea pleacă prefect iar preşedinte de CJ devine Oprişan. Alegerile locale din 96 consolidează parteneriatul între PSD şi PDAR preşedinte fiind desemnat Monel Paizan, atunci membru PSD, Marian Oprişan vice- PSD şi Emilian Diaconu- PDAR. Aceiaşi echipă îşi încheie mandatul în vara lui 2000 dar într-o nouă configuraţie politică, cu M. Paizan în poziţia de preşedinte PD, iar E. Diaconu vicepreşedinte PNL. Constituirea CJ în vara lui 2000 pecetluieşte alianţa PSD- PNL cu sprijin PRM la nivel judeţean, în prezenţa solemnă şi suverană a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Miron Mitrea şi a Secretarului de Stat, seful Vămilor în guvernul Isărescu (CDR), dl Nini Săpunaru. Consilierii liberali îl vor vota din nou pe Oprişan preşedinte, la schimb cu scaunul de vice pentru Emilian Diaconu şi al tăcerii publice. Marota pe care liberalii o vor înfăţisa ani de-a randul publicului şi cu care vor încerca să pozeze în victime a fost că Emilian Diaconu nu are maşină de serviciu, secretară şi nici o direcţie în subordine pe care să o conducă. De aici procese interminabile şi cereri absurde şi ridicole în căutarea demnităţii pierdute. Nici un gand de vreun gest politic responsabil de demisie sau de retragere a sprijinului politic. Dicţionarul politic liberal nu conţine acest gen de cuvinte. Apoi ne-au vandut speranţe cu Stolojan care “vine, face şi drege” şi uite aşa au mai trecut 4 ani, în timp ce robinetul public alimenta liniştit afacerile şi conturile private ale celor aleşi. În acest SRL politico-economic mai există şi alti acţionari minoritari care, evident, îşi spun democraţi, dar asta pe altă dată. În încheiere vreau să prezint un punct de vedere dintr-un raport public al ex-deputatului PSD Laurenţiu Weber din mai 1994 care face o interesantă radiografie a vremurilor. Atunci existau şi poziţii critice, şi parlamentari responsabili chiar în arcul puterii, lucru care astăzi nu mai există. Exista şi Opoziţie, dar şi aceasta a dispărut sau este în concediu medical… “Din păcate la nivelul CJ (…) nu există o concepţie clară privind modul de lucru în teritoriu, în raport cu consiliile locale, nu există programe de dezvoltare în perspectivă. Uneori în şedintele Delegaţiei Permanente se fac resimţite orgolii, interese partizane mergînd pană la nesocotirea nevoilor reale şi stringente ale judeţului. Nu există, nu funcţionează un mod organizat de legatură şi de lucru cu primarii şi consiliile locale, principiul autonomiei fiind supralicitat în defavoarea intereselor comune ale locuitorilor judeţului.” La nivel judeţean ştim cu toţii bine unde a dus genul de politică incriminat. Va urma faza la nivel regional.
Articol publicat în Ziarul de Vrancea în data de 19.05.2013
