Se vede cu ochiul liber, băieții sînt tari, nu glumă, nu se încurcă cu mărunțișuri. Aparțin primei ligi, joacă la poturi mari. Sînt umaniști veritabili, nu se pretează la infracțiuni de violență, nu dau în cap la oameni. Nu sînt tîlhari la drumul mare și nici mineri. Ei sînt noii capitaliști, noile gulere albe postrevoluționare. Politica înseamnă șantaj iar media, manipulare. Au prins drag la criminalitatea financiară ca modalitate de lucru. Sînt curat conservatori căci se gîndesc doar la ei și familiile lor. Atacă fără cruțare statul. Cu el au ce au, cu el se luptă. Cine-s cei trei? Un fost grangure al Securității, un fost nomenklaturist PCR și un decrețel. Parcă ar prefigura troika Iliescu, Năstase, Ponta…
Și la noi în județ trei exponenți s-au remarcat de-a lungul timpului. Cu mici diferețe de nuanțe cei trei corespund profilelor mai sus menționate.
1. Horia Furtună a fost un nomenklaturist greu al anilor de dinaintea lui 89. Pentru mulți ani a condus celebrul IAS Cotești sau, mai apoi, întreaga agricultură vrînceană. Deputat în Marea Adunare Națională a României și membru al Comitetului Județean de Partid. După Revoluție devine rapid un etalon al bogăției locale prin însușirea celei mai mari părți a averii partidului comunist, alături de compagnonii săi fideli. Pentru cca 7 ani este președintele Camerei de Comerț și Industrie Vrancea de unde își dirijează și dezvoltă liniștit afacerile. Va fi îndepărtat de aici cu mult tam-tam de Oprișan în 2001 și înlocuit cu omul de afaceri Vasile Roșca, socrul viitorului deputat PNL Țigăeru. Pentru puțin timp a fost și membru PSD, de unde demisionează în octombrie 1996, pentru că nu obține loc eligibil pentru o candidatură cu șanse la Camera Deputaților. Deși cel care l-a “lucrat” a fost liderul și rivalul Nicolae Giurgea, acuzele îl au țintă pe Oprișan, învinuit că a suprimat democrația în partid și că a cedat centrului pozițiile eligibile pentru Parlament, pentru a-și menține scaunul de șef al PSD.
Trecut pe linie moartă în 2001, mistuit de setea răzbunării, Furtună apelează la serviciile lui Voiculescu, care fără a sta pe gînduri îl și instalează, ”democratic” evident, ca lider local PC în Vrancea. Partener al alianței DA ,PNL-PD, alianță de dreapta anti PSD, beneficiază de sprijinul Antenei 1 în lupta cu Oprișan. A doua zi după alegerile locale din 2004 îl exclude din partid la sugestia baronală ,fără nici un scrupul, pe candidatul de la Primăria Focșani ce-i adusese grosul voturilor ce i-a permis să depășească pragul electoral și trece cu arme și bagaje în tabăra PSD pentru un post de vicepreședinte la Consiliul Județean. Așa e trădarea pentru unii: simplă și naturală. La alegerile parlamentare din același an este la un pas să îl pună pe cuscrul Mustea ca prefect PC. Dispare pentru 4 ani din prim planul public surprizînd totuși,în 2008, cînd se înscie în PDL pentru a-și susține ginerele Răzvan Mustea în drumul spre deputăție și fotoliul de ministru democrat-liberal. Ce ți-e dreapta , ce ți-e stînga…
2. Manole Merchea a ținut și el să fie moț la conservatori. Coledzii liberali i-au trecut cu vederea pocinogul cu incidentul beizadelei ce i-a furat mașina de serviciu pe vremea cînd era alintat pentru nețărmurita-i înțelepciune „subprefectul Dumnezeu”, și i-au oferit drept compensație scaunul de director al Agenției Domeniilor Statului Vrancea. Drept mulțumire, și-a luat și scaunul și soția-șefă a femeilor liberale și, cît ai clipi din ochi, s-a și mutat fălos în curtea mare și primitoare a umaniștilor conservatori. Mișcarea i-a adus un profit frumușel, căci în afară de mișmașurile cu terenuri s-a mai pricopsit și cu pleașcă de salarii compensatorii pe 24 luni, ce le-a căpătatca efect al desființării sucursalei locale a ADS, adică vreo 20 000 USD. S-a reîntors en fanfare în PNL, unde a fost numit din nou subprefect, de același premier Tăriceanu care îl dăduse afară. Ceea ce cu 3 ani în urmă compromitea, acum dădea strălucire…
3. Ionel Celmare, unul dintre pensionarii de lux ai țării, a optat și el pentru partidul breloc al PSD Vrancea. A ajuns în cariera-i de gardian vigilent al închisorilor pînă la înalta demnitate de șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Dacă te uiți de unde a pornit, de la un biet învățător de țară, ești tentat să crezi că ai de-a face cu o personalitate puternică, stăpînită de o vrere fermă, obișnuită cu rigoarea legii, cu onoarea specifică regimului militarizat. Ar fi trebuit să iasă în evidență flerul conducător, tenacitatea stăruitoare, mîna organizatoare, firea neîmblînzită și autoritară a celui obișnuit să dea ordine. Cînd colo, civilia a scos în față o persoană ștearsă, obedientă, ahtiată după ceva parale și expunere publică. Un fel de nea Ignat dar cu altă costumație. S-a înscris în PNL unde omul a cerut pe dată, fără nici un ocol, funcție pe măsura valorii, conform cuponului de pensie. Neobținînd-o a dat fuguța cu pretenția neonorată la dom profesor, la București, de unde a revenit triumfător cu firmanul de domn al oștii de pripas, zisă și conservatoare. A înființat împreună cu liberalii, Alianța de Centru Dreapta, componenta “de dreapta” a USL. Ales consilier județean, ca un favor, pe una dintre pozițiile revenite liberalilor, îi trădează cît ai zice pește pe aceștia, întocmai ca predecesorul Furtună, alegîndu-se cu, de acum, tradiționala răsplată: vicepreședinte de CJ. Prețul trădării, prețul onoarei. Poate, cînd se vor deschide și dosarele oamenilor Securității, vom afla cît de mare a fost în realitate Ionel al nostru.
Varanii de Vrancea nu sint așa de toxici. Personaje fără relief public, ele nu au dinți ideologici ce pot să strîmbe mintea unei bune părți a populației. Clonele locale nu sînt decît niște biete marionete psd-iste, deghizate uneori în actori politici independenți. De unică folosință, sînt aruncați pe piață cu rolul de a mai trage pe sfoară electoratul prin genul de fentă… semnalizează dreapta ca să o iei la stînga. Oportuniști și nesățioși, ei sînt cărămizile pe care se clădește adevăratul rău, cel ce pervertește și corupe sufletul oamenilor. Cel ce seamană ura și intoleranța. Cel care a făcut din spolierea avuției naționale o deprindere onorabilă, ”capitalistă” .
Pînă la urmă, varanii noștri sînt doar niște preacucernici bugetofagi. Ca tot românul impartial, și ei își fac cruce ploconindu-se la varan, dar în secret, cu mîna pe inimă, se-nchină și jură credință la bufon. Pardon, la baron… Varanul local e patriot, nu bufon.
