Un eveniment normal și-a croit loc în lumea Focșanilor. Un tânăr de 29 de ani, după 4 ani de căutări tenace, dăruiește orașului său un album identitar. E o descriere ilustrată a orașului vechi. Sorin Tudose ne propune un excurs inițiatic într-o lume pe care a redescoperit-o și ne-o dezvăluie altruist. O adevărată expoziție de fotografii și vederi de epocă, anii 1899-1941, albumul recrează din atmosfera vechiului oraș și reușește să ne sădească în suflete sentimentul apartenenței la aceste locuri. Ceea ce ultimii 70 de ani au șters din memoria publică, ceea ce a fost pus la pământ și îngropat de buldozerele roșii, comuniste, a fost readus la lumină de parfumul caselor și edificiilor publice ce împodobeau Focșaniul de altădată. Sufletul acestui loc s-a regăsit în micile povești explicative ce însoțesc imaginile evocatoare ale unui timp în care bunii sau străbunii noștri erau actorii principali. Nimeni nu putea să bănuiască urgia urbanistică ce va veni și va mutila pe veci orașul.
O sală a Ateneului pe jumătate plină, sau pe jumătate goală, depinde de partea paharului pe care o alegi ca reper al gândului. Goală pentru că autoritățile au sabotat la modul propriu un demers care era al lor, la care nu au vrut să se asocieze sau să fie asociați. De la primarul Bacinschi era de așteptat o atitudine de refuz, de necolaborare atât din cauza faptului că omului îi repugnă cultura la modul organic, dar și din cauză că acestă piază rea a orașului este unul dintre demolatorii care-și fac un titlu de glorie din distrugerea orașului. Este singurul care se laudă că a ”refăcut” de două ori Piața Unirii, odată după cutremurul din 1977 și a doua oară în zilele noastre, din bani europeni, iar rezultatul este mizeria de sub ochii noștri. Chiar mărturisea că a trebuit să pună multă dinamită ca să arunce în aer, să termine odată cu vechiul sediul al primăriei, moștenire istorică de excepție pe care comunistul Bacinschi a ”exterminat-o”. O altă ispravă a acestui domn a fost distrugerea clădiri Gării în 2002, construcție la care a contribuit și Anghel Saligni și inaugurată de Carol I, regele României. O clădire ce a traversat vremile a două războaie mondiale și a rezistat nenumăratelor cutremure, nu a rezistat lăcomiei administrației locale din perioada golănismului absolut. Au culcat-o fără nici un respect față de patrimoniul istoric și urbanistic al orașului.
Era normal ca Bacinschi să nu onoreze cu prezența o carte ce i-ar fi pus în față, prin recursul ei la istorie, fărădelegile și netrebniciile comise. O carte a Focșaniului ignorată de Zilele Focșaniului de toate autoritățile din Focșani. Cu lacheii ei cu tot.
Sorin Tudose a bătut multe drumuri ale României și chiar și ale străinătății pentru a-și vedea munca încununată, dusă până la bun sfârșit. O inițiativă sută la sută personală putea fi salutată și de cei care își revendică și susțin că sprijină asemenea acțiuni. Prin noi înșine, clamează tromboniștii liberali autohtoni care, deși invitați, au ales ca nici un scump picior de-al lor să calce pe la Ateneu. Ei nu cunosc cuvântul solidaritate doar cu toții sunt bugetari sau căpușari de buget. De ce să participe când ar exista riscul trezirii vreunei angoase a comandantului suprem de buget? Iar alăturarea cu Ziarul de Vrancea, care susține principial recuperarea istoriei recente a orașului, i-ar deranja pe ziariștii baronali. Ca măsură de retorsiune, aceștia i-ar putea lua pe tovarășii liberali în cătarea penițelor tocite de atâta sluj.
Dar a existat și o jumătate de sală plină. Cu cetățeni focșaneni, cu oameni liberi, care au dorit o întâlnire cu istoria recentă, care au arătat că vor să știe, că le pasă. Le pasă de orașul lor, de destinele acestuia, de modul cum arată și poate de cum ar fi putut să arate. Au dorit să cunoască poveștile de viață ale celor care au făcut posibil ca orașul să aibă suflet. Nu cenușiile cuburi în care oamenii au fost înghesuiți ca să-și piardă sufletul și … speranța.
