De vreo 20 de ani, învățământul românesc e într-o veșnică schimbare, într-un nesfârșit proces de reformă, e împietrit între ”nici unde” și ”nicăieri”. Se încearcă diferite formule, fiecare ministru vine cu idei și mai proaste decât cel dinainte, trăim într-un competiție între nepricepuți și rău-voitori.
De schimbat sunt multe și, fiind un sistem enorm, cu foarte mulți participanți (elevi, părinți, profesori, personal auxiliar), ”învățământul” e conservator și reticent la schimbări. Dar trebuie început de undeva dacă vrem să avem competiție, dacă vrem să nu ajungem o țară de analfabeți și adulți cu creiere de gelatină.
Consider că cel puțin 3 schimbări trebuie făcute cât mai rapid:
Baza materială
E inacceptabil pentru o țară civilizată, cu pretenții de exemplu în regiune, să avem școli în care standardele de igienă să fie puse la îndoială. E inacceptabil ca, într-o țară în care se ridică zeci de biserici, să mai existe școli în care toaletele să fie în spatele curții, fără acces la apă curentă și săpun. Dacă ar fi așa cum spun toți politicienii, cum că învățământul este o prioritate, atunci nu ar mai trebui să existe școli care să nu își primească avizul de funcționare de la autoritățile de sănătate. Acesta ar fi primul pas și apoi putem vorbi și de restul dotărilor materiale necesare într-o școală.
Procesul de selecție
A fi educator e o vocație, e un dar, la care se adaugă o foarte bună cunoaștere a materiei de predat. Cunoașterea materiei în sine nu este un cec în alb că vei fi și un bun profesor. Tocmai de aceea cred că, în locul examenului de titularizare, ar trebui introdus un interviu obiectiv cu conducerea școlii și prezentarea unor lecții model iar cunoștințele profesorului și calitatea lor ar trebui deja certificate prin diploma de studii universitare. Astfel, într-un sistem de educație obiectiv, cei care au chemare ar putea fi valorizați și elevii ar fi primii beneficiari.
Procesul de evaluare și transfomarea într-un sistem competitiv
Salarizarea cadrelor didactice trebuie făcută pe baza perfomanțelor la clasă și nu doar pe baza apartenenței la sistem sau a vechimii. Evaluarea perfomanțelor trebuie făcută prin inspecții periodice obiective (cel puțin o dată pe semestru) și prin măsurarea constantă a creșterii nivelului de cunoștințe a elevilor.
Rezultatele acestor evaluări trebuie să fie baza promovării în sistem și, astfel, a creșterii nivelului de salarizare. Doar în momentul în care profesorii vor ști că sunt evaluați în mod competent și obiectiv, întreg sistemul va deveni unul competitiv și valorizant, cu rezultate pe măsura muncii, nu pe măsura relațiilor.
Știu mulți profesori foarte buni în România care, din cauza deficiențelor de obiectivitate a sistemului, se simt devalorizați și nemotivați; în ciuda acestor piedici, își desfășoară activitatea de zi cu zi cu entuziasm. Imaginați-vă aceiași oameni parte a unui sistem obiectiv și competitiv; eu simt că ar răsări soarele și pe strada noastră.
Ca o concluzie, îmi pare că singura șansă a învățământului din România e transformarea sa într-un sistem bazat pe obiectivitate (în evaluare și recompensarea rezultatelor) și competitivitate. Orice altceva e moarte sigură.
