Câteva gânduri așternute pe hîrtie. Cum am să deschid discuțiile pentru ca participanții să fie prinși într-un subiect tocit și totuși actual, clamat pe multe voci și tonuri în spațiul public. Într-un fel eu sînt amfitrionul și trebuie să-mi prezint cu atenție invitații. Cu toții sînt oameni devotați comunității, cetății, personalități puternice, dar și diferite. Ne-au arătat că le pasă de semenii lor, de problemele lor, că se implică și asta e important. Dar doamna Liiceanu? Cei mai mulți o cunosc și, cu toate acestea, am constatat că o parte dintre cei tineri nu prea o știu…
Note de discurs… Ca să înnod cu atmosfera de final de la ultima întâlnire cu dumneavoastră am să vă readuc aminte că spuneam atunci de concurența neloială, de prolificitatea literară exponențială a condeierilor de după gratii. Nu are rost să mai trec în revistă nume recente de mari literați cu producții medii la ha de 4-5 cărți pe an. La acest capitol sîntem pe primul loc în Europa. I-am minunat din nou pe europeni, doar sîntem inventivi, la șmecherie nu ne întrece nimeni, nu-i așa? Intri la mititica infractor și ieși apoi pe poarta liberării ca mare scriitor. Nu e de colo. Sau termini școala căznit, fără bacalaureat și după câțiva ani să fii ești demnitar cu doctorat? Bașca coloană oficială și girofar. Nu e puțin lucru, nu? Adică mai pe scurt, ieri repetent- mâine eminent.
Pare că suntem și noi țara tuturor posibilităților ca America, sau nu? Sau ce am menționat mai devreme e proba evidentă a faptului că ne-am împotmolit, că băltim în provizoriul tranziției și nu avem curajul să ne luăm hățurile destinului în propriile mîini? Că încă ne simțim liberi doar atunci când tragem bine oblonul casei după noi? Că în rest sîntem chiriași ai locurilor alocate să trăim și căutăm să pășim în vârful picioarelor ca să nu deranjăm, că facem totul să trecem cât mai neobservați?
Asta încearcă și cartea mea să măsoare…cam pe unde sîntem după 25 de ani.
E o carte care dimensionează într-o anumită măsură calitatea umană a celor care ne conduc într-un moment sau altul. Nu sondez în abisurile psihologice ale distinselor lor ființe pentru că de cele mai multe ori te izbești, te poticnești de crusta dură a epidermei, te lovești de superficialul clasicelor tipare tipologice. În cele mai multe cazuri câteva adjective simple acoperă substanța internă, redau fidel pasta compozită umană… lacom, avar, mincinos, viclean, fudul, de rea-credință.
Cartea funcționează pe post de oglindă pe cel puțin două direcții… Pe de o parte privește secvențial derularea fotografică specifică vechilor documentare ale lumii vrâncenești, cu bune și mai puțin bunele ei, cu personaje ce s-au așezat, prin intermediul votului nostru, și în fruntea dar și în fața noastră, iar pe de altă parte îi pune micii actanți mereu în fața propriilor vorbe de duh sau acțiuni. Eu nu am judecat pe vreunul dintre ei, ci doar i-am poziționat mecanic alături de poza lor, făcută de ei înșiși și apoi livrată chiar de ei societății. E o carte ce descrie doar partea vizibilă a icebergului mundan. Nu am intenționat să cobor în intestine, în măruntaie, în pestilențial. Nu există nici o referire sau descriere care ar putea fi interpretată ca un atac sau examinare… sub centură. Nu am dorit să relev în nici un fel micimea sau ticăloșia umană. Nu găsiți portretizate ura patologică, invidia, paranoia, frustrarea, răutatea înveterată, egoismul absurd, ambiția nemăsurată, deși ele alcătuiesc de cele mai multe ori mediumul obișnuit al politicii. Nu am vrut să vorbesc despre marile dezechilibre psihice ale unora ce altfel pot să îți facă mult rău, uneori chiar să te sufoce, să îți strivească viața.
E o carte care invită la puțină reflecție, la atitudine, la solidaritate cetățenească, pentru a spune stop unor astfel de lucruri care conduc la adevărate drame umane. E o carte care și-a propus, spunînd adevărul, să indigneze. Să nască reacție civică și politică.
P.S. O noapte albă privind un Paris asediat de barbari. Teroriști și civilizația lor bazată pe disprețul față de viață. Hobbes e mai actual decât oricând. Dacă bunăstarea pică, toate fricile ancestrale și excesele asociate reînviază. Nu doar corupția ucide, ci mai degrabă iraționalul și corul lui de instincte atavice.
