Ținând cont de modul de lucru dovedit al celor ce se ocupă cu politica și administrația locală speranțele într-o abordare măcar îndreptată înspre interesul public sînt mai degrabă superflue. Important e totuși să-ți faci datoria și să încerci să contribui la bunul mers al treburilor în oraș măcar în calitate de simplu cetățean. Trebuie observat că PSD-ul a rezolvat problema achiziționării pianului în doi timpi și trei mișcări, ceea ce e un lucru bun. S-a prevăzut suma de 300.000 lei în buget în acest scop, decizie care i-a lăsat în ofsaid pe cei care își spun că sînt de dreapta și n-au mișcat un deget în întîmpinarea doleanțelor legitime ale unor electori civilizați și implicați. Nu trebuie trecută cu vederea susținerea constantă a viceprimarului Marius Iorga sau a consilierului PNȚCD Ilie Lilian pentru acest proiect, atitudine meritorie. Acesta este însă doar primul pas. Înființarea reală a Orchestrei Unirea ar fi următorul. Un nucleu de circa 12-14 instrumentiști plus dirijorul angajați ai Consiliului Local Focșani e obligatoriu. Dacă ne lăudăm cu Orchestra Unirea atunci să fim fair și să ne-o asumăm ca fiind a noastră nu doar să pozăm cu ceva ce nu prea are vreo legătură cu Focșaniul. Nu e un moft să ai un ansamblu simfonic ci e o chestiune de evoluție, de civilitate urbană, de modernitate. Nu costă mult bugetul, e suficientă doar o ajustare minimală a celorlalte așa-zis instituții culturale, dar cîștigul în materie de prestigiu public sau de educație a copiilor și tinerilor e unul cert. E o ipocrizie ca sub masca și pretextul “tradiției culturale” să ignori sau să întorci spatele spiritului european în materie de muzică, și asta pe bani publici mulți.
A doua observație ține de imobilul societății Comcereal din strada Republicii 11-13 ” inspirat” numit “Cuptorul de Aur” pentru că aici se serveau cam primele pizza autohtone, un fel de cocă grosieră cu mult salam și ketchup, de după Revoluție. O clădire reprezentativă pentru heirupismul și haosul, pentru lipsa de gust și cultură în materie de construcții specifică anilor 90. O clădire practic abandonată, inestetică, cu termopan ieftin “de cantină” din abundență și gresie decorativă, interior și exterior, de proastă calitate. Situată în mijlocul unei zone selecte de case vechi, cu personalitate și cu istoric, ea este unica disonanță din micul cadru select și în mod evident fi de dorit să fie înlăturată, să fie reparată discontinuitatea dezolantă cu ceea ce s-ar putea înfățișa ca un loc emblematic pentru Focșaniul vechi. Încă se mai pot recupera părți din parfumul interbelicului local. O soluție negociată între autorități și propietar sub semnul unui proiect urbanistic încorporat tipicului zonei ar fi un semn de maturitate politică și administrativă, de răspundere civico-edilitară, dar și un cîștig pentru aspectul orașului. Puțini știu că Eugen Surdeanu, cel care a fost patronul Metex, a fost conștient că sediul firmei proprii nu-i aparține doar lui ci face parte și din patrimoniul arhitectural al orașului. Și s-a comportat ca atare. Vechiul edificiu arată bine și aduce un pic de strălucire aristocrată cenușiului orașului. Să ne închipuim că o astfel de valorizare și înfrumusețare a locului s-ar fi petrecut și pe locul unde se află astăzi benzinăria Lukoil. Să fi fost, de exemplu, o grădină publică cu mobilier urban de epocă, sau un mic hotel (gen han tradițional, de graniță) cu o mică grădină de vară, nu-i așa că se mai îndepărta izul comunist de sat cu blocuri-dormitor ? Nu e încă totul pierdut. Orașul Focșani poate deveni mai cald, mai prietenos cu locuitorii săi.
Ar fi și un semn că ne-am despărțit de trista perioadă în care Bacinschi a fost un primar doar cu numele și care a lăsat răni adînci pe chipul orașului, răni care, din păcate, nu se vor mai șterge niciodată. Poate că viitorii conducători vor înțelege că lăcomia insațiabilă și bogăția afișată ostentativ sînt caracteristice celor care nu au viziune și care nu lasă nimic de valoare în urma lor.
