O nouă conferință Vrancea Altfel: “Rusia, Ucraina, Moldova: evoluții recente în spațiul estic”

afis arman gosu (4)Fostul spațiu sovietic după anexarea Crimeei: războiul din Donbass, reformele din Ucraina, criza din Republica Moldova, Belarus, Caucazul de Sud. Flancul estic al NATO. Amenințări de securitate la Marea Neagră.

Vrancea Altfel continuă seria de conferințe dedicate unei mai bune cunoașteri a provocărilor cărora trebuie să le facă față țara noastră. Sâmbătă, 4 martie, la sala mică a Ateneului, de la ora 11, sunteți invitați la o întâlnire cu reputatul specialist în problemele fostului spațiu sovietic, domnul profesor Armand Goșu. După o incursiune în lumea Uniunii Europene cu jurnalistul Ovidiu Nahoi, abordăm acum parte din problemele ce ne vin și ne dau mari bătaie de cap, cele provenite din vecinătatea estică.

caricatura rusiaAgresivitatea Rusiei este binecunoscută. Încercările ei de a influența politicile interne a țărilor membre UE, și nu numai, au fost într-un târziu devoalate. Ucraina este exemplul cel mai evident. Țară a cărei integritate teritorială a fost garantată de SUA-Rusia-UK, este de ani buni supusă unui război hibrid ce-i amenință însăși existența statală. Deși discursul naționalist a constituit substanța mesajului electoral ale alegerilor din 11 decembrie, situația Republicii Moldova a lipsit complet de pe această agendă. Țară asociată UE, Moldova este un stat captiv intereselor unei oligarhii corupte, cu un președinte nou ales, autodeclarat adept al politicii pro-moscovite. Sperăm ca multe dintre întrebările care ne frământă cu privire la ceea ce se întâmplă în această zonă să își găsească un răspuns obiectiv și avizat. Într-o lume dominată de post-adevăr, noi luptăm ca informația curată să-și croiască drum la cei interesați.

Cine este Armand Goșu

Armand-GosuArmand GOȘU predă istoria politică și diplomatică a Rusiei și a URSS la Universitatea București. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului rus (Moscova, 1998). A fost corespondent la Moscova al secției române de la BBC, în anii 1995-1998 și 1999-2000. Din 2005 până în 2010 a fost redactor șef adjunct al revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social și redactor șef timp de doi ani, 2013-2014. A publicat mai multe cărți în țară și în străinătate. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975), pe care-l lansează la Focșani, la 3 martie. A scris sute de articole în ultimul sfert de veac, mai precis din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Conferința de la Focșani este susținută de Clubul de jurnalism Tineret în (re)acțiune, Asociația de Tineret “Eu, tu și ei”, prin amabilitatea conducerii Ateneului Popularafis arman gosu (4)

 

S-ar putea iți placă și:
Tags: , ,

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu