
Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene Vrancea găzduiește miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 12.00, o lansare de carte pentru copiii cu totul speciali. Este vorba despre „Buchețel de povestiri despre educație incluzivă” o colecție de povești despre copii altfel scrisă de Marinela Ioana Parasca, profesor focșănean care lucrează în prezent în Marea Britanie. Povestioarele sunt inspirate din activitatea didactică pe care autoare a avut-o cu copiii cu dizabilitati din Marea Britanie.

“Cărțulia este pentru școala primară, dar cred că o pot citi și cei mai mari și cred că poate fi un exemplu despre cum ar trebuie să ne purtam cu copiii cu dizabilități și, de ce nu, să învățam de la cei mici să fim mai atenți la cei din jurul nostru și cu cei din jurul nostru. În realitate copiii cu dizabilități nu sunt atât de bine primiți în școlile de masă, dar din experientă spun că e doar “o problemă” a celor mari. Pe cei mici nu-i impiedică o dizabilitate sa lege prietenii.”, ne-a declarat Marinela Ioana Parasca. Tânăra a debutat în literatura pentru copii cu “Minunata aventură a prichindeilor și Manuscrisul Știetot”, o poveste adresată copiilor din ciclul gimnazial, urmată de “Îngerașul lui Luca”, o poveste adresată copiilor din ciclul primar. Ca și „Buchețel de povestiri despre educație incluzivă”, prin generozitatea autoarei, cele două cărți au ajuns și la copiii din proiectul cultural c@rte în sate, derulat de Asociația “Eu, tu și ei”, în beneficiul copiilor din comunitățile dezavantajate din punct de vedere cultural.

Marinela a cochetat cu scrisul încă din studenție, activând ca redactor la revista studentească “Go Free”, a Univeristății Babes Bolyai din Cluj-Napoca “Marinela Ioana Parasca este absolventă a Liceului de Artă „Gh. Tăttarascu” din Focșani, a Facultății de psihologie și științe ale educației (Universitatea Babeș Bolyai – promoția 2011), urmează cursurile din cadrul Stonebridge Colleges, Special Educational Needs and Inclusion – promoţia 2016, în 2014 definitivează un curs de scriere pentru copii în Manchester, predă copiilor și lucrează cu cei cu nevoi speciale iar în prezent este studentă la Facultatea de Medicină în Londra.”, se arată într-o prezentare făcută de Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu”, care va găzdui lansarea de carte .
Alături de autoare vor fi prezenți și vor vorbi despre carte profesorii: Nicoleta Soare, fosta profesoară a autoarei, Cornelia Ploscaru și Tiberiu Dima. La eveniment sunt invitați elevi de la Școala ”Ștefan cel Mare” din Focșani, însoțiți de învățătoarea Anda Adina Toma, care vor primi cadou din partea autoarei volumul cu autograf, o felicitare și un semn de carte. Grupul vocal Milcovia, al CARP Milcovul, dirijat de profesoara Anastasia Bălan, va aduce atmosfera de sărbători și colindele în casa bibliotecii, după cum a transmis Maria Cristina Olaru, coordonator Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene.