Aceleași măști,altă piesă

pnl uslDeclarativ, liderii locali de la PNL au ales calea opoziției de catifea.Mai clar, ei sînt contra PSD doar raportat la aspectul ideologic al luptei de partid,căci altfel, în practica de zi cu zi, ei vor ramîne la cîrma instituțiilor publice arondate la tăierea tortului cu funcții publice revenite în urma alegerilor cîștigate cu sigla USL în 2012. Nimeni nu își va da demisia din vreun post public pentru simplul motiv că toate au fost ocupate pe criterii de competență și nu din rațiuni meschine ce țin de detenția precară a carnetului de partid, mai ales în cazul nevestelor, copiilor și cumnaților bravilor conducători liberali… Nici măcar prefectului pe hîrtie dl Cătălin Popescu nu i-ar trece prin minte să facă un asemenea gest de onoare, el devenind un înalt funcționar public de carieră cu aspirații deloc ascunse că ar dori să se alăture corpului de elită al inspectorilor guvernamentali de Vrancea, alcătuit pe moment din ex-prefecții de dreapta domnii Ion Oprea și Mircea Dragoș.
Că a fost greu pe vremea tiranului Băsescu știam, au avut grijă să se plîngă pe umerii țărișoarei mai bine de trei ani. Dar abia acum am aflat, însă, ce greu le-a fost și în cei doi ani de guvernare alături de colegii psd-iști. Săpunaru dixit: ”Trebuia denunţat acordul cu PSD cînd a fost numit vicele la CJ din partea conservatorilor. Sunt foarte multe chestiuni la care am tăcut, le-am îndurat, asta e.” Mai mult, spre mirarea generală, deputatul Săpunaru a dezvăluit în premieră că “la Vrancea USL nu mai exista demult”. Cine știe, s-ar putea să aibă dreptate; nimic nu e ceea ce pare.
De exemplu nu m-ar mira să mai aflăm că de fapt, directorul Merchea și-a donat în tot acest timp salariul către oameni în nevoie,-liberalii nu aleargă după pîrlite salarii bugetare-, și chiar că, după un priceput management liberal, a reușit să scadă prețul gigacaloriei și să aducă și ceva profit le nivelul bugetului orașului. Sau că în marțea neagră nu au votat alături de PSD domnii Țigăeru și Săpunaru pentru superimunitatea parlamentarilor și modificarea Codului Penal și nici nu au susținut intenția legislativă de baronizare a României- mai cunoscută ca proiectul privind descentralizarea administrației locale-atît de rușinos respinsă de Curtea Constituțională.
O certitudine ne parvine și de la dl Oprișan care asigură întreaga țară, înspre liniștea ei, că la Vrancea USL-ul nu s-a rupt și nu se va rupe. Că va merge glorios înainte întru propășirea țării și fericirea locuitorilor ei.
Pe cine să mai credem noi atunci, pe Săpunaru sau pe Oprișan? Grea alegere.
Cu doar 3 luni în urmă PNL trecea prin procesul alegerilor interne. VranceaAltfel a făcut o analiză detaliată a evenimentului. Aceleași personaje, alte gînduri, alte idei, alte convingeri, alte proiecte. Cînd să îi credem? Atunci sau acum?

Iata pozitia PNL in urma cu numai citeva luni:

PNL-ul comunal – 2: http://vranceaaltfel.ro/pnl-ul-comunal-2/

PNL-ul comunal – 3: http://vranceaaltfel.ro/pnl-ul-comunal-3/

PNL-ul comunal 4: http://vranceaaltfel.ro/pnl-ul-comunal-4/

S-ar putea iți placă și:
Tags: , ,

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu