Fermierii: Punct final

România e ocupată acum cu problema grațierii fotbalistului Gică Popescu, condamnat pentru flecuștețe gen evaziune fiscală sau spălare de bani. Pentru mulți, astea nu prea sînt o vină căci n-a dat omul la nimeni cu parul în cap. Întreaga țară e “divizată” pro și contra eliberării acestuia pe modelul Franței acum un mai bine de un secol, în cazul afacerii căpitanului Dreyfuss. De astă dată, pasiunea levantină pentru dramoletele ieftine l-au avut ca vîrf de lance pe însuși premierul Ponta în rol de Emile Zola,ceea ce spune totul despre seriozitatea și calitatea dezbaterii aici, la porțile Orientului. Întrebarea inchizitorial-retorică ”Ce cîștigă statul dacă îl ține după gratii pe Gică al nostru” îl situează pe fostul procuror nu doar în tabăra aprigilor apărători ai marilor corupți ci și în a acelora în care ridicolul nu numai că nu ucide, nu rușinează ba chiar dă bine la mase, e de bonton. Totuși o asemănare există și ea constă în raportarea societății la lege, la supremația și obligativitatea ei, la statul de drept și la drepturile omului. Ca și Franța atunci, cea de după abdicarea lui Napoleon al 3-lea și instaurarea Republicii, România prezentă,cea de după Revoluția din 89, își caută încă modernitatea de factură democratică. Un drum mereu spinos cu o societate sfîșiată, ruptă pe dinăuntru, prinsă ineluctabil în fălcile dure ale menghinei timpului istoric….
Clivajele specifice perioadelor marcate de schimbări le regăsim și aici, pe meleagurile noastre. La Galați, Curtea de Apel a început să respingă pe bandă rulantă recursurile formulate de Casa de Sănătate împotriva fermierilor confirmînd în mod definitiv și irevocabil soluțiile date de Tribunalul Vrancea. Acestea din urmă au anulat celor ce au acționat în instanță toate penalitățile, majorările de întîrziere, dobînzile și, pentru prima oară în activitatea judiciară în Vrancea, debitele stabilite nelegal pe seama contribuabilului. Practica consacrase regula, cutuma locală, potrivit căreia doar penalitățile erau șterse, în timp ce debitele trebuiau achitate. Poate că era o formă de autoprotecție, poate de comoditate, poate că se urmărea liniștirea apelor prin împăcarea și a caprei și a verzei. În orice caz, justiția a demonstrat că e pe un drum bun,că a fost curajoasă, și-a asumat răspunderea de a răspunde concret și judicios la o problemă deloc simplă. În opoziție cu pasivitatea administrației publice, permeabilă doar la sugestiile indicate de politic, altfel opacă la provocările provenite din comunitatea locală și paralizată numai la gîndul că ar putea lua decizii de o asemenea amplitudine. În opoziție și cu autismul așa-zisei clase politice vrîncene. Deși sînt parte a problemei, căci doar ei au stat la originea cadrului legislativ ambiguu, incoerent, ce a permis abuzul de drept, politicienii au dispărut cu totul de pe scena publică, au dat bir cu fugiții, s-au sustras oricărei responsabilități în acest caz. Mai rar să ai de-a face cu o asemenea derobare la nivelul întregului eșichier politic. Nici o diferență între cei de la putere și opoziție. Că au făcut-o din lașitate ori din ignoranță, din nesimțire ori din lene, din dispreț ori nepăsare, puțin mai importă. Toți o apă și-un pămînt. După cum se constată , ruptura dintre mediul politic și societate e profundă, și reprezintă pînă la urmă diferența dintre goana după înavuțire și lupta pentru supraviețuire.
O falie a devenit mai vizibilă acum și în interiorul celor ce au ca ocupație principală agricultura , mai bine zis între cei ce au ales calea judecății pentru a-și apăra drepturile și cei ce au ales să plătească sumele imputate. Procesele derulate au pus mai bine în evidență personajele principale ale lumii agricole, împărțite între clasicul țăran, cel care își pleacă supus capul în fața autorității statului și plătește cuminte tot ceea ce i se cere, și fermierul modern, adaptat și conectat la noutățile economice. În general, cei mai în vîrstă, mai legați de ideea de pămînt, cei care nu au părăsit vatra satului, aparțin categoriei dintîi, în timp ce cei mai tineri, mai dinamici, cei care au mai lucrat pe-afară , cei legați de ideea de profit, aparțin celei de-a doua categorii. Cu toate că legea a fost egală “în nelegalitatea ei”, cei cu credința în justețea și temeinicia acțiunii statului au pierdut. Au avut încredere în echitatea statului, au plătit și au fost trași pe sfoară nemaiexistînd în prezent vreo modalitate legală de a li se returna banii. Cei care s-au integrat în circuitul procedural specific competiției economice au cîștigat. În cele din urmă avem de-a face cu diferența dintre agricultura de subzistență și cea privită ca afacere.
Dl Zgonea, președintele Camerei Deputaților și susținător aprig al sloganului Free Gică!, a dorit să îl depășească pe șeful său de partid , dl Victor Ponta, la capitolul declarații penibile: “Gică Popescu este prietenul meu. Am jucat fotbal împreună. Îl susţin sută la sută. Regret că justiţia nu are şi o componentă socială. E un simbol pentru mine, ca oltean.”.
Pentru grangurii social-democrați, componenta socială privește pe un infractor multimilionar care a fraudat statul cu 1 milion de dolari. Cei mulți, care cu bună-credință s-au încrezut în autorități și s-au grăbit să achite banii ”datorați” pentru Sănătate, și cu sănătatea nu te joci, ne asigură ei, nu sînt componentă socială nici măcar în situația inversă cînd statul i-a fraudat pe ei, prin emiterea și aplicarea de legi neclare, cu multe lacune. Probabil că mințile luminate de la PSD, și nu numai, se călăuzesc în înalta lor înțelepciune după principiul… Mai bună îi o grațiere pentru un penal decît o corectă amnistie fiscală din partea unui stat venal.