Am considerat, într-un mod oarecum superficial și simbolic, că se va sfîrși cu comunismul în Vrancea cînd voi vedea primul bloc comunist demolat-dărîmat prin implozie. Dintotdeauna aglomerările de blocuri din prefabricate mi-au dat senzația de lume subdezvoltată, de ghetou. Ideea era că dezvoltarea orașului ce presupunea o nouă și modernă politică în domeniul urbanismului, dar și că o evoluție în planul mentalităților care să respingă odată simplista abordare cu Ceaușescu mare constructor și ctitor, vor impune o regîndire a înfățișării orașului.
La indiferența sau incultura în ceea ce privește spațiul public probabil că așteptarea va depăși granița timpului rezervat vieții mele așa că, plimbîndu-mă agale într-o bună zi pe strada Făgăraș, o altă idee îmi veni în minte. Mai potrivită timpului nostru și oarecum racordată și la instinctele lacome ale posesiunii imobiliare și ale expunerii acesteia de către potentații zilei.
În primul rînd strada se pretează în a fi pietonală, în a fi lărgită și în a fi dotată cu mobilier urban retro, caracteristic perioadei începutului de secol trecut. Cu delicatețe și imaginație și un pic de verde ar putea fi adăugat cu un plus pentru castani sau tei atît de specifici locului nostru. În al doilea rînd strada Făgăraș ar putea fi reconstruită recurgîndu-se la piatră cubică de calitate, ceea ce i-ar da-reda un parfum interbelic, obiectiv „olfactiv” cu care focșănenii sînt datori înaintașilor și urmașilor lor. În al treilea rînd ar trebui ca imobilul în care funcționează Jandarmeria să fie reabilitat iar “magaziile”, spațiile auxiliare aflate în prelungirea acesteia să fie scoase din uz, să se renunțe cu totul la ele. Sînt inestetice, nu cadrează pur și simplu cu locul din orice perspectivă ai privi lucrurile. Fiind vorba de proprietate publică marja de manevră pentru diriguitorii urbei în a concepe amenajarea spațiului public eliberat e mare.
Și astfel ne întoarcem la punctul de plecare al acestui mic articol ce-și propune să aducă în vizorul public cîteva gînduri ce materializate ar însemna o amprentă civilizatoare și de bună credință în eforturile de reconfigurare a orașului. De ce să nu se reconstruiască o veche casă reprezentativă pentru vechiul și clasicul Focșani ce a dispărut sub șenila distructivă și lama pustiitoare a buldozerului comunist? Se uită prea repede, casele astea au povești de zis, au istoric și au suflet. Vila Langa, casa Theodor Enibace sau clădirea fostului spital militar au împodobit nu demult acest oraș. Arhivele stau la dispoziție pentru o asemenea inițiativă. De ce să nu adăpostească, de exemplu, un muzeu al rezistenței anticomuniste vrîncenești onorînd eroismul nu puținelor victime ale represiunii regimului roșu? Odată și-odată acest demers tot va fi făcut, de ce să nu se dea de-acum semnalul de începere?
Străjuită de frumoasa biserică din secolul XVIII, cunoscută ca Ovidenia din Armeni, micuța stradă Făgăraș ar putea deveni și cochetă. Orașul mutilat iremediabil de mai toate administrațiile ultimilor 75 de ani poate ar merita mai multă atenție că tot plătim de atîta amar de ani persoane care ni se prezintă fără să roșească drept „oameni de cultură” sau primari, consilieri, experți, arhitecți, șamd. Ar fi și un prim pas spre o împăcare cu trecutul recent.
