Fie ei putneni, focșăneni ori din alte județe, pe vremuri, unii dintre românii înstăriți înțelegeau în cu totul alt mod societatea și nevoile ei. Este vorba de o altă mentalitate a epocii, de o altă structură a personalității, până la urmă de un alt nivel educativ și cultural.
În orașul nostru Pastia își dăruia până și ultimul bănuț pentru a se construi două edificii remarcabile, pe care le privim cu admirație chiar și în prezent. Elias, (bogatul om de afaceri evreu cu fabrică de zahăr la Sascut, parte pe atunci a județului Putna) înzestra Academia Româna și spitalul care-i poartă numele din capitală cu numeroase pământuri arabile sau acoperite cu pădure pentru ca aceste două instituții de reală utilitate publică să prospere în menirea pe care le-au conferit-o fondatorii lor. Tatăl primului nostru olimpic, a donat la începutul secolului al XX- lea primăriei orașului nostru, casele, curtea, grădina și toate împrejurimile din strada Pruncu (azi str. Ana Ipătescu), cu condiţia ca aceasta să nu înstrăineze niciodată acest imobil și să inaugureze aici o școală de meserii.
un exemplu în ale carității
Perioada aceasta este bogată în acte filantropice, Iacob Missir cedând în anul 1902 un teren pentru deschiderea unei străzi care să lege b-dul Gării cu strada Magazia Gării, scutind astfel primăria de plata unor despăgubiri semnificative în cazul alternativ al unei exproprieri.
Şirul faptelor alese continuă cu actul de donaţie în favoarea primăriei prin care Polixenia Georgescu a cedat în mod gratuit un teren în suprafaţă de 1000 m.p. în vederea prelungirii străzii Robescu (era strada situată în faţa Capelei Militare până în strada Știrbei Vodă- zona fostei autogări a oraşului )
Un alt suflet mare este şi Teodor Constantinide, care, prin testamentul său depus la Tribunalul Putna, a lăsat acestui oraş în anul 1919, în afara sumei de 4.000 lei, un imobil compus din casă şi curte, situat în strada Gregoriană (în apropierea parcului Bălcescu), în suprafaţă de 1000 m.p. cu obligaţia oraşului de a nu-l înstrăina în veci şi de a construi aici un azil pentru săraci. Un alt imobil situat în strada Coteşti a fost donat de aceeaşi persoană generoasă, cu condiţia ca primăria oraşului să-l vândă la licitaţie, iar din sumele obţinute să cumpere cărţi şi îmbrăcăminte pentru elevii săraci şi silitori de la şcolile primare din oraş. În schimbul acestor beneficii solicită comunității ca o mică parte a venitului ce va rezulta din administrarea sumelor lăsate localităţii să fie cheltuită pentru ţinerea anuală a unui mic parastas la mormântul său.
Generalul I. Raşcu, comandant al Corpului 7 Armată şi Inspector General al Geniului, a fost om cu inima şi fapta alături de cei aflaţi în neputinţă în timpul primului război mondial și a lăsat în vederea înfiinţării unui spital de copii în oraşul Focşani, toate acţiunile deţinute de acesta la toate băncile din oraş .
Din dorinţa de a contribui la cultura şi educaţia copiilor din acest oraş, în 1926, Dumitru D. Sandu a donat Primăriei oraşului Focşani 4.000 m.p situaţi în strada Plagino (zona fostei autogări) cu condiţia ca autorităţile locale să construiască aici o şcoală primară.
În anul 1929 Teodor Cincu donează Primăriei Focşani aproape 5 ha teren din moşia sa de la Vităneşti (azi comuna Boloteşti) în scopul executării lucrărilor necesare captării apei şi instalării de conducte de transport a apei, iar ca o obligaţie specială, și suplimentară, a cerut primăriei să construiască o fântână publică pe acest teren în folosul locuitorilor sau al călătorilor, și să nu dea o alta destinaţie acestui loc sau să permită sub nici o formă tăierea pădurii aflată pe terenul donat.
Un alt gest demn de a fi reținut și menționat s-a petrecut la Focșani în anul 1919, când o vestită familie boierească a decis să doneze Primăriei Brăila mai bine de 1000 pogoane, locuri de care proprietarul era legat sufletește, dar și pentru că acolo avea conacul și numeroase pământuri sau alte acareturi. Dintre cele 500 de hectare, mai bine de 400 erau alcătuite din padurea Hagiu (în trecut pe raza comunelor Clipicești și Găgești), azi fiind localizate cu siguranță în jurisdicția administrativ -teritorială a comunei Bolotești, pe versanțul nordic al Magurii Odobeștilor. Nu a fost retrocedată încă fostului proprietar și acest lucru ar trebui totuși îndreptat, dacă se cade cumva de acord că ultima dorință a unui om de altădată, fie el și boier, este sau nu este lege.
Florin Dîrdală, cercetător Arhivele Naționale, serviciul județean Vrancea
