Eveniment unic la Focșani: se lansează albumul omagial Franz Koroschetz!

Sâmbăta aceasta, pe 11 mai, de la ora 12:00, la Liceul “Unirea” din Focșani se lansează albumul ilustrat dedicat celui mai important fotograf focșănean din istorie – Franz X. Koroschetz (1868-1934). Dar nu este doar albumul unui fotograf talentat, ci și istoria regăsită a unui oraș despre care mulți nu știam mai nimic.

Uitat aproape complet 70 de ani și redescoperit în cadrul proiectului focșaniulvechi.ro, artistul fotograf originar din Imperiul Austro-Ungar are parte la 90 de ani de la trecerea în eternitate de o binemeritată reparație morală. Dar nu făcută de vreo instituție publică, așa cum, poate, ar fi fost firesc, ci de un inimos pasionat de fotografie și istorie, fostul jurnalist Sorin Tudose, inițiatorul proiectului FocșaniulVechi.ro care a scos la iveală nenumărate imagini din orașul dispărut. “Încă de când m-a prins această pasiune, acum mai bine de zece ani, mi-a fost tare drag acest om, munca sa pentru oraș, ceea ce s-a păstrat vizual prin fotografiile sale. Până și numele său îmi place cum sună. Știam că a fost important pentru memoria Focșaniului, dar abia în urma cercetării, când am început să pun piesele de puzzle la un loc, am realizat cât de important a fost în epocă”, povestește Sorin Tudose, autorul albumului.

Un album unic, dăruit de focșăneni Regelui Carol și Reginei Elisabeta, a fost redescoperit după mai bine de un secol

Pentru munca de cercetare istorică, autorul, care locuitește acum în București, a lucrat mai mult de un an, timp în care a încercat să descopere nu doar cât mai mult din munca talentatului fotograf, ci și cine a fost acesta ca om. Drumurile l-au purtat în diferite instituții publice, cum ar fi muzee, biblioteci, arhive publice și private, biserici dar și primării de la granița Austriei cu Slovenia, unde se presupune că s-a născut Franz X. Koroschetz. Se pare însă că artistul nu a dorit să lase posterității prea multe informații despre viața personală, însă a lăsat fotografia să vorbească despre cine a fost ca profesionist al imaginii. Între altele, Sorin Tudose a descoperit un album unic cu imagini care surprind frumusețile din zona montană a fostului județ Putna, care a fost comandat de autoritățile orașului cu ocazia unei vizite a Familiei Regale la Focșani, în anul 1904. Pe lângă vizita cuplului regal, Regele Carol și Regina Elisabeta, Franz  Koroschetz, ca un adevărat fotoreporter, a surprins în imagini vizita lui Carol I la Focșani, din 1912, vizita lui Nicolae Iorga, pe când era prim-ministru, la Congresul Ligii Culturale, funeraliile maiorului filantrop Pastia, dar și alte evenimente ale orașului. Ne-a rămas de la el o fotografie iconică a mocanilor vrânceni, la dezvelirea monumentului de la Bârsești, în 1904, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare. Tot el a realizat imaginile pentru Expoziția Universală de la Paris, din 1900. Prin studioul său au trecut notabilitățile orașului, cupluri proasptăt căsătorite, familii în ținute de vizită sau copii premianți care se întorceau de la serbare, așa cum era obiceiul pe vremuri.  “A fost o întreagă muncă de cercetare putea descoperi cine a fost Koroschetz și ce a însemnat el pentru orașul nostru. Tocmai de aceea fotografiile sunt însoțite de texte explicative provenite din surse istorice. În plus, am identificat o serie întreagă de personalități din epocă, plus alte suprize care vor încânta cititorii”, conchide autorul. O echipă de nouă persoane a lucrat pentru a scoate pe piață acest produs editorial deosebit pentru care s-au folosit fonduri private.

Albumul tipărit la București, ediție bilingvă, numără 272 de pagini, cuprunde peste 250 de imagini și va putea fi cumpărat cu ocazia lansării, ulterior urmând să intre în librării.

Albumul dedicat Focșanilor se bucură de o prefață semnată de Lucrețiu Tudoroiu, unul din cei mai vechi anticari din București, dar și un împătimit colecționar de fotografie veche. Pe baza cercetărilor realizate în ultimele două decenii, Lucrețiu Tudoroiu l-a inclus pe Franz Koroschetz în primii zece fotografi din România. Invitat special la Focșani, Lucrețiu Tudoroiu va vorbi în cadrul lansării de sâmbătă despre anvergura națională a fotografului focșănean. Dan Nichita, pasionat cercetător al istoriei focșănene și consultant în cadrul proiectului editorial, va vorbi la rândul său despre contextul istoric în care fotograful Koroschetz s-a afirmat în Focșani.
Așadar, un eveniment la care merită să participăm în număr cât mai mare.
Sorin Tudose se află la al treilea volum dedicat orașului Focșani, după “Focșanii de altădată – O istorie ilustrată”, 2015 și “Oravetz – Povestea ilustrată a unui brand focșănean”, 2021.
(Silvia Vrînceanu Nichita)
S-ar putea iți placă și:

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu