O știm cu toții: viitorul este al tinerilor, al celor ce vor fi, ce vor urma după… ce? După ce este acum, putem spune. Iar acum, acum ce este? Știm bine și asta, suntem conștienți de lumea în care trăim. ,,Acum” a existat și mai demult, într-o vreme căreia noi îi spunem ,,atunci”. Întotdeauna a existat acel joc între prezent și trecut care a afectat un presupus viitor. Al meu, al vostru, al unei țări sau al întregii lumi.
Îmi place să cred că „ceea ce va urma” este proiectat în timp de oamenii de succes, pentru cei asemenea lor. Deopotrivă, vreau să cred că noi toți putem fi oameni de succes. Dacă îi voi spune cuiva acest lucru, îmi va răspunde simplu: „Nu mai visa, nu putem fi toți bogați”. Nu am cum să îl condamn, așa ni s-a spus tuturor, deci o luam ca atare: numai cei cu o situație materială bună sunt oameni de succes, iar noi, restul, ne uităm la ei și, mai mult ca sigur, îi invidiem.
Dar, dacă v-aș spune că eu am o altă definiție pentru această sintagmă? Una pe care nu o găsim în DEX și la care ne gândim abia… după. Nu este străină nimănui, însă niciodată nu ne vine în minte din prima. Așadar, ce alt răspuns am avea pentru cineva care ne întreabă cum am descrie noi un om de succes? Simplu: este a
cel cineva care lasă ceva în urma lui. Și de aici pornește totul.
Facem un joc de imaginație și vedem în fața noastră un copac. Fiecare dintre noi îl va schița diferit: înverzit, înflorit sau simplu: un copac. Ceea ce ne-am imaginat până acum este termenul. Ne concentrăm pe crengi, acelea sunt semnificațiile. (De aceea este important și felul în care am văzut copacul). Ramurile sunt multe, în stânga și în dreapta, iar din ele pornesc altele și altele. Unele au scorburi, altele fragmente de mușchi. Fiecare reprezintă un fel de om de succes. Într-o parte sunt cei care sunt cunoscuți pentru moștenirile lor: scriitori, istorici, geografi, olimpici, ctitori și lista continuă. Apoi, îi avem pe cei datorită cărora avem șansa să facem acest exercițiu, să fim aici, cei ce au avut grijă ca viitorul să aibă tineri care îl vor colora frumos și care, poate, își vor aminti de ei într-o zi banală, când vor căuta sensuri anumitor cuvinte. Mergem mai departe și îi vedem pe cei care ne-au îndrumat, care ne-au dat sfaturi și ne-au pregătit pentru a deveni, poate, oameni de succes. Aici sunt atât părinții și prietenii, evident, cât și învățătorii și profesorii aceia minunați pe care nu avem cum să-i uităm, indiferent de cât de mult timp a trecut de când nu le-am mai fost elevi. Acum privim în ansamblu și îi vedem pe preferații mei, cei care vor să îi facă pe ceilalți fericiți.
Categoria aceasta e atât de frumoasă, încât am zis că trebuie să aibă propriul paragraf. Dacă am făcut o afirmație, trebuie să o și argumentez, așa că, de ce consider că e atât de specială? Ca orice răspuns al meu, pentru că nu sunt genul de om care se complică, voi spune, și de această dată, că e simplu: aici intră toți oamenii. Absolut, fără excepții. Oricine poate fi bun, poate să facă pe altcineva să zâmbească. Fie că sunt voluntari sau membrii ai unei asociații, suntem conștienți de cât de importanți sunt. Fără ca ei să se implice, unele lucruri ar fi cu totul diferite de cum le știm, iar cei aflați în nevoie poate că nu ar fi primit niciodată ajutor. Și dacă ne ia prea mult timp să fim ca ei, atunci să încercăm să-i facem pe cei din jurul nostru să zâmbească: să le dăm celor obosiți l
ocul nostru in autobuz, să ne împărțim pachetul cu colegii (sau chiar cu cățelul acela din parc, da, cel cu ochii mari și negrii), să-i luam mamei batonul acela de ciocolată care-i amintește de copilărie, să ne vizităm bunicii, să spunem la finalul zilei: Da, astăzi am făcut pe cineva fericit.
Orașul Focșani e mic, în comparație cu altele, dar e mare pentru că e plin de oameni care îl fac astfel, oameni de succes, care îl poartă pe cele mai înalte culmi: personalități culturale, olimpici naționali și internaționali, oameni ce au făcut istoria de ieri și de astăzi. E unic, pentru că noi îl facem așa. Noi, care prin orice bine pe care îl facem, am fost amintiți aici. Noi, cei care le facem viitorul celor de mâine. Acest lucru nu aș schimba eu la orașul Focșani, oamenii minunați care îl constituie și îl fac atât de frumos, care i-au creionat istoria și i-au dus-o mai departe, în timp, sute de ani. Și care vor continua să o facă. (Diana Mihaela Năstase)
- Diana Mihaela Năstase este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Unirea Focșani și a scris acest articol în cadrul proiectului Focșani Quiz, inițiat de Rotactact Varana Focșani, o competiție care și-a propus să promoveze istoria orașului în rândul tinerilor. Tinerii pasionați de scris au fost invitați să scrie ce nu ar schimba niciodată la Focșani, orașul în care trăiesc sau studiază. Dianei îi place să scrie și studiază nu doar limbile străine ci și posibilitatea de a îmbrățișa o carieră în domeniul comunicării publice. Ea a obținut primul loc și astfel articolul ei a ajuns pe blogul cultural și de atitudine civică VranceaAltfel.ro, în cadrul proiectului #PovestimFocșaniul, inițiat de jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita și derulat cu ajutorul Tineret în (re)acțiune – Club de jurnalism și implicare civică. Felicitări, Diana!
