Ceaușescu reales
Țară noi te știm frumoasă de la iarbă pînă sus
Încît nu avem cuvinte uneori de scris și de spus
Ca să auzim de bine pe la porți și prin povești
Ți-e istoria în pagini scrise-n slove românești.
Omului de omenie, bravului conducător
Îi aduce azi omagiu glasu întregului popor,
El întruchipînd voință și curaj și eroism
Ne arată calea dreaptă, drum deschis spre comunism.
Ceaușescu Nicolae, El erou neînfricat,
Ctitor Epocii de Aur și bărbat adevărat,
Mesager de pace-n lume, ovaționat de toți
Care știu purta în suflet gîndul trașilor pe roți.
Al Partidului părinte, la al 14-lea Congres
S-auzim în toata țara: Ceaușescu reales.
Nu îi voi menționa numele. El nu e individ, e la comun, la paușalul subculturii agresive, e progenitura frustă a victoriei socialismului în contra gîndului liber. Este unul dintre mulții vrînceni care „făceau totul” ca să iasă în față. Să se remarce în fața activului de partid. Să profite de sistem și să primească ceva la schimb. Poate o butelie, poate o rație mai mare la mîncare, poate vreun bon de 10 l de benzină. Poate vreo aprobare de ceva sau poate chiar pentru bani. Oricum sumele erau derizorii dar dacă erai perseverent puteai urca pe scara socială, cu beneficiile de rigoare cu tot.
Poezia a apărut în 18 noiembrie 1989 în ziarul Milcovul, cu două zile înaintea începerii congresului 14 al PCR, cu dedicație expresă “toarșălui”. Cu o săptămînă în urmă, pînă și în Bulgaria căzuse ultimul dinozaur comunist, “pretinul” Todor Jivkov, după o domnie de 33 ani. Așa că așteptările, speranțele erau mari la acea dată, cînd rămăsesem ultima țară est-europeană cu regim totalitar.
În acest timp, într-un gest singular pe tărîmul mioritic, neurmat de nimeni, poetul vrîncean Liviu Ioan Stoiciu semnează alături de alți intelectuali un manifest de protest împotriva lui Ceaușescu pronunțîndu-se public contra realegerii acestuia. Un act de dizidență eliberator și purificator doar pentru domnia sa. Urmează domiciliul forțat, ședințe publice de înfierare, urmărirea pas cu pas de către Securitate, concedierea și incertitudinea zilei de mîine. Omul a rezistat demn tuturor presiunior. Nu a dat înapoi și nu a abjurat.
După circa trei luni, poetul Stoiciu pleacă la București, iar Vrancea pe care o lasă în urmă, cea reală, este cea poeților fără nume, aflați la marginea istoriei încă din timpul vieții. Ca niște stafii -orice haină își vor pune pe ei, de scriitori, poeți, istorici, mecene culturale, politicieni – vor mai umbla o vreme printre noi purtînd cu ei damful unei lumi care a murit, dar care, iată, se încăpățînează să dispară.
