Este vorba despre Constantin Lăzarescu, zis si Costache sau Costică, un personaj despre care, inclusiv locuitorii din comuna în care a văzut lumina zilei, s-ar putea să nu-şi mai amintească. În anul 1906 a venit pe lume Constantin, fiul lui Neculai si Catinca Lăzărescu, o familie de gospodari înstăriţi din comuna Suraia, județul Putna, actual Vrancea. A urmat şcoala primară în satul natal apoi a mers la Seminarul de la Ismail și ulterior a absolvit Dreptul la Bucureşti cu note corespunzătoare, fapt pentru care a fost primit fără întârziere în Baroul București. Cam pe atunci şi-a cunoscut viitoarea soţie, o englezoaică sosită cu părinţii la legatia ţării natale din capitala noastră, pe nume Marry Cobb. Aceasta abia se despărţise de primul soţ, provenit din celebra familie Polihroniade, şi a și decis să-şi unească destinul cu cel al surăianului Lăzărescu. Distinsa Marry, o doamnă stilată, era o cunoscută şi pricepută traducătoare din engleză în română și invers, printre lucrările finalizate ce-i făcuse faima, numărându- se și celebrul roman “Pe aripile vântului”. Multe dintre traduceri le efectua în casa socrilor săi din Suraia, probabil aici găsindu-și liniștea pe care, uneori, Bucureștiul nu i-o putea asigura. Mai mult, deseori se întâlnea și îi descifra tainele limbii engleze distinsei fiice a pictorului Octav Băncilă, Milka Băncilă, o apreciată traducătoare la Televiziunea Națională.
În Bucuresti vrednica familie Lăzărescu nu putea sta departe si deoparte de cele mai selecte cercuri reușind să intre chiar în anturajul Curții Regale. Au participat în calitate de invitați la instalarea Guvernului Antonescu, evident în prezența regelui Mihai, ceremonie desfăşurată în două etape, dintre care cea mai fastuoasă petrecută la Patriarhia Română. Familia Lăzărescu s-a plimbat prin multe și frumoase locuri ale țării alături de principesa Ileana, fiica mai mică a Regelui Ferdinand și a reginei Maria. Îi mai însoțeau în periplurile de voie bună Florica Cantacuzino (soția prințului, avocatului și liderului legionar Alexandru Cantacuzino), Alice Sturdza (nepoata Nababului) ori marchiza Virgina da la Rosa. Constantin a fost de asemeni bun amic și cu doi colegi din Barou cu ferme orientări comuniste, binecunoscuții Ion Gheorghe Maurer (primul ministru favorit al lui Gheorghe Gheorghiu Dej) si Nicolae D. Cocea (publicist), de la care a primit niște sfaturi în legătură cu viitorul apropiat, dar de care nu a ținut cont.
Așa că pentru neascultarea povețelor “tovărășești”, dar mai ales pentru ca a recepţionat şi a trimis cateva scrisori marelui compozitor român George Enescu, pe cand acesta se afla în America si apoi la Paris, fugit din țară şi, defăimat de tovarăşi, a fost arestat în 1947 şi condamnat în 1950 la 15 ani de muncă silnică pe care i-a efectuat până la capăt, cu un bonus de 2 ani domiciliu forțat în Bărăgan pentu a-și băga mințile în cap și a nu se mai abate de la linia dreaptă dictată de PMR- PCR, adică să nu mai trimită scripte şi mesaje în afara ţării. Așa cum se întâmplă de altfel în viață, fatala corespondenţă s-a datorat unui fapt banal.
Maestrul Enescu avea câteva moșioare pe la Botoșani și, pentru că avea nevoie de bani prin străinătăţile sale, îi cerea lui Costică Lăzarescu, ca avocat personal ce îi era, să ia legătura cu administratorii pământurilor sale pentru ca aceștia să-i trimită la timp sumele de care avea evident trebuință. Bineînteles că maestrul a așteptat mult și bine banii respectivi, în țară mosiile aflandu-se în procedură de expropriere, iar administratorii fugiți, de teamă ori cu banii, sau deveninind între timp aliați cu noul regim. Viața lui Lăzărescu în pușcărie a fost, putin spus, grea, a fost un calvar, dar a rezistat cu bine , a învățat pe alți deținuți engleza, el a învățat germana, într-un cuvânt au rezistat studiind ….
Prin carte în preajma familiei regale
În acest timp soția mergea des la Suraia si împreună cu socrii se încurajau reciproc. Redevenit într-un fel liber, în 1965, a spus că nu poartă nicio dușmănie torţionarilor săi, şi, dacă ar fi să reia viaţa de la capăt, la fel ar proceda. S-a angajat ca jurist la o unitate cooperatistă si, după ce a jurat că s-a cuminţit în totalitate, a primit în 1977 dreptul de a efectua o vizită în străinătate, ajungând până la Salzburg unde şi-a reîntâlnit după 30 de ani, o veche prietenă, maica Alexandra ( fosta principesă Ileana- mătuşa regelui nostru Mihai). Soția nu a mai avut cum să îi fie alături, respectiva doamnă trecând la cele veșnice în anul 1969. Un ultim gest curajos a fost refuzul pe care l-a transmis autorităților române când acestea au încercat să aducă osemintele lui Enescu, reabilitat, pentru a fi reînhumate în țară. 
