Necrologul PDL-Vrancea (2)

Vrancea Altfel readuce în atenție aspecte mai puțin cunoscute sau uitate din istoria unui partid care a marcat viața oamenilor din acest județ.

Anul 1996 aduce cu sine un PD independent, depărtat pe nesimțite de orbita de putere din jurul PSD-ului pe care gravitase până atunci. Nicolae Lățcan, șeful partidului, luase distanță încet-încet de corupția pustiitoare, deșertică, ridicată la rang de unică politică a liderului local Giurgea și a clicii lui. PSD-izarea abuzivă a administrației publice locale a intensificat fenomenul migrării politice dinspre PD înspre PSD și a condus către o lentă erodare a relațiilor între cele două partide. Nu la tensiuni. Separarea apelor s-a produs la finele lui 95. Picătura care a umplut paharul a fost alegerea lui Oprișan ca lider al acestei formațiuni, fapt de neconceput pentru Lățcan. Cum unui om fără pic de carte, cu o biografie marcată de infracțiuni juvenile, cu o personalitate agresivă, arogant sfidătoare, fără nici o realizare în plan personal sau profesional să îi fie permis să iasă în față? Cum ar putea să fie el reprezentat de unul ca Oprișan?
Totuși, primarul Lățcan era un om mai de modă veche și, pentru standardele anilor 90, un om de bun simț, activ managerial. Din câte avea cunoștință, chiar și PCR-ul promova cadre cu o oarecare acoperire profesională, cu un oarecare lustru cultural. Era vorba de prestanța funcției, nu? Nu a fost măcinat de mari ambiții politice și nici nu prea s-au prins de el patimile politice. Mai degrabă un profesionist preocupat într-adevăr de oraș. Calitățile care l-au recomandat pentru funcție se află dintre cele specifice omului gospodar, priceput și cunoscător ale problemelor urbei. Prost comunicator, nesociabil, necarismatic, cam rigid în concepții, și-a făcut repede dușmani din lătrătorii de profesie aciuați în politică, din coatele-goale ce fugeau ca dracul de tămâie de muncă. Nu a știut să își facă aliați și, ca atare, pe termen lung a avut de pierdut. Nu a știut să își valorifice mediatic munca, proiectele, deși a avut rezultate de netăgăduit, în ciuda unei perioade grele din punct de vedere al finanțelor locale. Și legislația era un impediment neexistând, de exemplu, o lege a finanțelor locale. Nu a beneficiat de susținerea unui partid din cele aflate la guvernare în condiițiile în care bugetul investițional se alcătuia în linii mari la București.
A dat mână liberă câtorva tineri apropiați în reconstrucția partidului și a păstrat lângă sine un număr mic de persoane cu un credit moral solid și recunoscut în societate. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate și scorul electoral de la localele din 96 a fost peste așteptări. În urma alianței încheiate cu CDR , PD a reușit să câștige primăriile din Focșani, Panciu și Mărășești plus alte câteva comune. Se părea că se producea nașterea unui partid pe picioarele lui, puternic, pragmatic și cu pedigree liberal. Un eșec l-a constituit scăparea printre degete a președenției Consiliului Județean atât din cauza rezultatelor mai slabe ale CDR și PD în zona rurală cât și a lipsei de profil a candidatului propus de PNȚCD (R. Mânea) pentru postul de primă voce politică, acesta nefiind în stare să atragă și alte sufragii din zona sateliților PSD. Lățcan a fost leal la modul exemplar în ceea ce privește alianța cu CDR, de aceea s-a și păstrat pentru 4 ani de zile singura majoritate fără PSD de la nivelul Focșaniului și a județului. S-a guvernat normal, deși nu au lipsit acuzele de corupție, dar – dată fiind distribuția puterii -, principiul check and balance se aplica natural. Nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi putut fi și altfel, că nu acesta va fi modelul ce trebuie urmat.
Alegerile generale din 96 care au decurs sub semnul schimbării, sloganul CDR era ”Schimbarea în bine”, au fost nefaste în ceea privește schimbările care stăteau să se producă la nivelul organizației locale a PD. Ceea ce se construise într-un elan își dădea la iveală fisurile din armătura organizațională, își arăta limitele, își dezvăluia contradicțiile, era pe punctul de a se prăbuși sub greutatea intereselor oculte. Cooperativa locală cu izvoare în fosta Securitate dorea să pună mâna pe PD, pentru a le servi drept refugiu în caz de prigoană penală dar și pentru a fi manevrat ca un instrument de perpetuare a influenței ei politice. Contextul a servit de minune. Candidatul propus de centru la Camera Deputaților, Gheorghe Albu, a fost singurul parlamentar ales, scăzând astfel trecerea și importanța celor de la Focșani. Un deputat extrem de bine agățat de toarta puterii, acesta provenea din cercurile economice comune PSD și PD, fiind membru în consiliile de administrație ale mai multor bănci importante. A fost mai tot timpul gardianul secretelor banilor negri ai partidului dar și controlorul cheilor de la pușculița campaniilor parlamentare sau ale primarului și președintelui Băsescu, fiind trezorierul ani buni de zile al partidului. Era om de încredere, la toartă cu toată lumea de bine. Nu l-a plăcut din prima clipă pe Lățcan, din motive amestecate. Că nu aducea purcoiul de bani la partid, că nu intra în combinații gen țepe tari, că nu era băiat de șpriț, că nu era șantajabil, că nu era dependent de vreun grangure de la București și cine mai știe câți alți că… Bietul Lățcan, așa i-o fi fost scrisă soarta. A fugit degeaba de dracul. A dat peste tacsu.
Lovitura de grație avea să vină imediat după alegeri. Albu a susținut un alt candidat pentru postul de subprefect, aparent scos din joben, în pofida susținerii organizației locale pentru directoarea prefecturii de la acel moment, jurista Geta Gavrilă. Atacurile pornite împotriva ei și a lui Lățcan au fost de-o mârșăvie rară, demolatoare. Și au avut efect. Cu toate acestea, timpul a scos la suprafață din partea lor un comportament onorabil, ea nefăcînd niciodată politică iar Lățcan rezistând la chemarea cântecelor de sirenă ale lui Oprișan,lansate și când Bacinschi era bătut în cuie candidat PSD la primărie, în anul 2000. Dacă ar fi cedat probabil că era și acum primar, iar Bacinschi nu ar fi existat. Cam așa iau viață nevertrebatele politice. Se nasc din vertrebele căzute. Lățcan a ales într-un final PNL, via APR, a mai candidat și la primărie și la parlament dar electoratul l-a respins. Avea alte preferințe, altora le era rândul să vânture clasicele exhibiții de cucerire a favorurilor lui.
Numele subprefectului care s-a așezat la masa muncită de alții e Jan Vraciu. Inginer, a absolvit Facultatea de Hidrotehnică în 1984 fiind coleg, prieten și cumătru cu Răzvan Murgeanu, printre multe altele primar al capitalei, ministru, consilier prezidențial și fericit posesor de coperți de dosar de colaborator al Securității. Cartea sa de vizită mai cuprinde și un stagiu la IELIF, pepiniera de cadre a PSD, loc unde s-a afirmat și directorul Nicolae Giurgea. Lângă el s-au așezat ca susținători înfocați nou veniții în partid, Mihalache Gabriel din PSD, primar la Vânători, și fratele primarului de la Panciu, Lică Panciu. Și corul de decor, alaiul, format din eternii carieriști, rapizii schimbători de tabără politică, cei gata să îngroape orice suflu politic? Erau prezenți la o asemenea mutare pe tabla politică. O cotă proporționlă din revoluționarii cu descendență în fosta Securitate și o echipă de doctori activi. Hiperactivi. Cu o apetență vorace înspre banii din Sănătate. Interlopi în halate albe și interlopi pur și simplu.
Morala?
Masa nu e pentru cine-o pregătește și gătește, ci pentru cine se nimerește și… plătește.

Cititi si: Necrologul PDL-Vrancea-(1)